Statele membre ale Uniunii Europene au convenit să contribuie la operaţiunea "Gardianul Prosperităţii" condusă de Statele Unite şi al cărei obiectiv este să protejeze transportul maritim comercial din Marea Roşie de atacurile din Yemen comise de rebelii Houthi, susţinuţi de Iran, informează joi EFE.
Curtea Supremă din Colorado a hotărât marţi că Donald Trump nu este eligibil pentru preşedinţie din cauza acţiunilor sale în timpul alegerilor din 2020 şi a ordonat retragerea buletinelor de vot cu numele său de la alegerile primare republicane din acest stat în vederea participării la scrutinul prezidenţial din 2024, transmite AFP.
Mapamond
SUA. Fosta vicepreședintă americană Kamala Harris, care a pierdut alegerile prezidențiale din 2024 în fața lui Donald Trump, a declarat vineri că ia în considerare o nouă candidatură pentru Casa Albă în 2028, relatează AFP.
România
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul Ioan Meiu, urmând să fie oferită delegaților eparhiilor BOR prezenți la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA vânează, azi, toate punctele, pentru a se apropia și mai mult de „primul obiectiv”.
Local
ARAD. Magazinele vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar unele dintre ele își vor relua programul luni, 13 aprilie.
Mapamond
Capsula Orion a misiunii Artemis 2 a reintrat în atmosfera terestră şi a amerizat în siguranţă, vineri noapte, în Oceanul Pacific, după aproape 10 zile petrecute în spaţiu, punând capăt astfel primei călătorii a oamenilor în mediul selenar din ultimii peste 50 de ani, transmite sâmbătă Reuters.
Advertorial
În mediul economic actual, una dintre cele mai costisitoare decizii pentru un antreprenor nu este o investiție greșită, ci lipsa unei investiții. De ce?
Mapamond
Președintele american Donald Trump a afirmat vineri că Iranul nu are „altă carte în mână” pentru a negocia decât Strâmtoarea Ormuz, transmite AFP.
2
Mapamond
Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a cerut vineri un armistițiu în Liban și deblocarea activelor țării sale înaintea oricărei negocieri de pace cu Statele Unite, transmite AFP.