Comisia Europeană a propus miercuri ca ţările candidate la aderarea la UE, precum Ucraina, Republica Moldova şi cele din Balcanii Occidentali, să fie integrate blocului comunitar în mod gradual şi printr-un proces cu măsuri reversibile, iar în paralel să fie reformat mecanismul decizional european în sensul de a diminua aplicarea regulii unanimităţii, astfel încât state individuale sau grupuri mici de state să nu mai poată bloca decizii ce impun în prezent aplicarea acestei reguli, precum cele referitoare la fiscalitate sau politica externă, relatează agenţiile DPA şi EFE.
Rusia a calificat miercuri drept „furt şi banditism” propunerea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, ca 90% din veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în UE să fie folosite pentru achiziţia de arme destinate Ucrainei, propunere care, dacă va fi implementată, mai afirmă Moscova, va conduce la zeci de ani de procese şi la subminarea reputaţiei UE de apărător de încredere al proprietăţii şi de loc sigur pentru investiţii, consemnează agenţiile Reuters şi EFE.
Local
Vestul României a fost reprezentat la săptămânile modei de la Milano și Paris. Modelele din Arad, Timișoara și Reșița au ajuns și paginile Vogue și Harper’s Bazaar.
Local
Un bărbat din Arad s-a dat drept polițist și a promis că poate „aranja” dosare penale, obținând mai multe sume de bani. Acesta a fost acum condamnat de Tribunalul Arad la închisoare cu suspendare.
Ştiri sportive
Selecționata României a fost învinsă de echipa Suediei cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal.
1
România
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni cu partidele și formațiunile parlamentare.
2
ARADON Sport local
Elena Tătar și Mara Cercel, campioane naționale la 11, respectiv 12 ani. Ștefania Zarzara, bronz la categoria 13 ani.
ARADON Sport local
ARAD. Au trecut cinci etape din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean şi putem trage câteva concluzii.