Aerodromul Belbek din Crimeea a fost lovit miercuri într-o operaţiune militară ucraineană, a anunţat comandantul Forţelor Aeriene ucrainene, în timp ce Ministerul rus al Apărării a anunţat că 20 de rachete au fost doborâte deasupra Crimeii şi Mării Negre şi resturi din aceste rachete au căzut în perimetrul unei unităţi militare ruse în zona oraşului Sevastopol, relatează agenţiile France Presse şi Reuters.
Avionul militar de transport rusesc Iliuşin Il-76 prăbuşit săptămâna trecută în regiunea rusă de graniţă Belgorod şi care avea la bord prizonieri de război ucraineni a fost doborât de antiaeriana ucraineană cu ajutorul unui sistem american Patriot, au stabilit experţii ruşi care investighează cazul, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit Reuters.
Advertorial
Apple nu lansează telefoane în fiecare toamnă, ci repoziționează standarde. Seria iPhone 17 a sosit cu o promisiune clară: să redefinească ce înseamnă performanță, durabilitate și inteligență artificială pe un dispozitiv care încape în buzunar.
Mapamond
Ambasadorii UE urmează să aprobe miercuri circa 1.650 de noi desemnări în baza regimului de sancțiuni al UE împotriva Rusiei, majoritatea axate pe complexul militaro-industrial al țării, au declarat marți diplomați ai UE, relatează Reuters.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că ultimele informații ale serviciilor speciale sugerează că Rusia pregătește un „atac masiv” asupra Ucrainei, relatează Reuters.
Local
Câteva sute de maghiari au participat, marți seară, la comemorările din Parcul Reconcilierii din municipiul Arad, unde au fost depuse coroane la baza Statuii Libertății, monument dedicat celor 13 generali ai Revoluției maghiare executați în Cetatea Aradului la 6 octombrie 1849 pentru că au luptat împotriva Imperiului Austriac.
România
PNL și USR au depus o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la numirea conducerii interimare a Societății Române de Televiziune, a anunțat marți deputata liberală Raluca Turcan.
Local
ARAD. Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, anunță finalizarea proiectării pentru un obiectiv foarte important pentru infrastructura județului nostru: centura de nord-est.
Local
Sunt disponibile 98 de locuri de câte 2 metri pătraţi, la cele opt cimitire din municipiul Arad.