Vatican. Cele mai multe sunt guvernate de o constituţie cunoscută sub numele de Universi Dominici Gregis, aprobată de Papa Ioan Paul al II-lea în 1996 şi revizuită de Papa Benedict al XVI-lea în 2007 şi 2013.

Un cardinal cunoscut sub numele de camerlengo (şambelan), în prezent cardinalul irlandezo-american Kevin Farrell, va conduce afacerile ordinare ale Bisericii Romano-Catolice, care numără aproape 1,4 miliarde de membri, în timpul perioadei cunoscute sub numele de „sede vacante” (scaunul gol).

El confirmă oficial decesul papei, o chestiune simplă în zilele noastre, care implică un medic şi un certificat de deces. Până undeva în secolul al XX-lea, acest lucru se făcea în mod ritual prin lovirea de trei ori a frunţii papei cu un ciocan de argint.

Camerlengo şi trei asistenţi aleşi dintre cardinalii cu vârsta sub 80 de ani, cunoscuţi sub numele de cardinali electori, decid când trupul papei va fi dus în Bazilica Sfântul Petru pentru ca publicul să îşi prezinte omagiile.

De asemenea, ei se asigură că „Inelul Pescarului” şi sigiliul de plumb al papei sunt rupte, astfel încât să nu mai poată fi folosite de nimeni. Nu se efectuează nicio autopsie.

Camerlengo încuie şi sigilează reşedinţa personală a papei. În trecut, aceasta se afla în apartamente din Palatul Apostolic, însă Francisc a locuit într-un mic apartament din pensiunea Vaticanului cunoscută sub numele de Santa Marta.

Camerlengo şi ceilalţi cardinali nu pot lua decizii majore care să afecteze Biserica sau să schimbe învăţăturile acesteia. Şefii majorităţii departamentelor Vaticanului demisionează până când noul papă îi confirmă sau îi înlocuieşte.

Ritualurile de doliu durează nouă zile, data funeraliilor şi a înmormântării urmând să fie stabilită de cardinali. Universi Dominici Gregis spune că acestea ar trebui să înceapă între a patra şi a şasea zi de la moartea sa.

FUNERLII PAPALE

Papa Francisc, care a evitat o mare parte din fastul şi privilegiul de a conduce Biserica Catolică globală, a modificat şi simplificat riturile funerare papale în 2024.

Se aşteaptă ca slujba de înmormântare să aibă loc în Piaţa Sfântul Petru, dar, spre deosebire de mulţi predecesori, Francisc a cerut să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, pentru a fi aproape de icoana sa preferată, Madona.

De asemenea, Francisc a cerut să fie înmormântat într-un sicriu simplu din lemn, spre deosebire de predecesorii săi, care au fost înmormântaţi în trei sicrie întrepătrunse din chiparos, plumb şi stejar. El a cerut ca trupul său să nu fie expus pe o platformă ridicată, sau catafalc, în Bazilica Sfântul Petru pentru a fi văzut de vizitatorii din Roma, aşa cum s-a întâmplat cu papii anteriori.

CONCLAVUL

Cardinali din întreaga lume se adună la Roma în urma decesului unui pontif. Aceştia organizează întâlniri zilnice, cunoscute sub numele de congregaţii generale, pentru a discuta chestiuni legate de Biserică şi pentru a prezenta caracteristicile pe care fiecare crede că ar trebui să le aibă noul papă.

Cardinalii în vârstă de 80 de ani sau peste pot participa la congregaţiile generale, dar nu li se permite să intre în conclavul pentru alegerea viitorului papă, care este o adunare a cardinalilor sub 80 de ani. O mare parte a discuţiilor are loc în cadrul interacţiunilor personale dintre cardinali.

În mod tradiţional, o perioadă de doliu de 15 zile este respectată înainte de începerea unui conclav. Înainte de a demisiona în 2013, Papa Benedict a modificat constituţia pentru a permite ca acesta să înceapă mai devreme, dacă aleg cardinalii acest lucru, sau la maximum 20 de zile după deces, dacă unii cardinali au dificultăţi în a ajunge la Roma.

Conclavul are loc în Capela Sixtină. Până la cele două conclavuri din 1978 care i-au ales pe Ioan Paul I şi Ioan Paul al II-lea, cardinalii au stat în camere improvizate în jurul Capelei Sixtine.

De la conclavul din 2005 care l-a ales pe Papa Benedict al XVI-lea, aceştia au votat în Capela Sixtină, dar s-au cazat în casa de oaspeţi Santa Marta, cu aproximativ 130 de camere. Santa Marta este izolată şi sunt duşi cu autobuzul la Capela Sixtină.

Cuvântul conclav provine din latinescul „cu cheie”. Acesta provine dintr-o tradiţie care a început în secolul al XIII-lea, în care cardinalii erau închişi pentru a-i forţa să decidă cât mai repede posibil şi pentru a limita interferenţele externe.

În aceste zile, participanţilor le este interzisă orice comunicare cu lumea exterioară. Telefoanele, internetul şi ziarele nu sunt permise, iar poliţia Vaticanului foloseşte aparate electronice de securitate pentru a impune regulile.

Cu excepţia primei zile a conclavului, când există un singur vot, cardinalii votează de două ori pe zi.

O majoritate de două treimi plus unu este necesară pentru alegeri. În cazul în care nimeni nu este ales după 13 zile, se organizează un tur de scrutin între cei doi candidaţi principali, dar este necesară în continuare o majoritate de două treimi plus unu. Acest lucru este menit să promoveze unitatea şi să descurajeze căutarea de candidaţi de compromis.

„HABEMUS PAPAM”

Atunci când conclavul a ales un papă, acesta este întrebat dacă acceptă şi ce nume doreşte să poarte. Dacă refuză, procedura începe din nou.

Noul papă îmbracă veşminte albe, care au fost pregătite în trei mărimi, şi se aşează pe un tron în Capela Sixtină pentru a-i primi pe ceilalţi cardinali, care îi aduc omagiu şi promit supunere.

Lumea va şti că un papă a fost ales atunci când un oficial va arde buletinele de hârtie cu substanţe chimice speciale pentru a face să iasă fum alb din coşul de fum al capelei. Fumul negru indică un vot neconcludent.

Cel mai mare elector dintre cardinalii diaconi, în prezent cardinalul francez Dominique Mamberti, urcă la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru pentru a anunţa mulţimii din piaţă „Habemus Papam” (Avem un Papă).

Noul papă apare apoi şi dă mulţimii prima sa binecuvântare ca pontif.

Sursa: AGERPRES

Citește și:

De la „Extra omnes” la fum alb. Regulile conclavului pentru alegerea unui nou papă