Gigantul rusesc a asigurat că această măsură nu va afecta aprovizionarea consumatorilor europeni. Decizia vine după refuzul autorităţilor de la Kiev de a accepta o propunere de ultim moment, şi anume creşterea preţului la gaze din al doilea trimestru al anului.
Anunţul a fost făcut în această dimineaţă de purtătorul de cuvânt al companiei Gazprom, care a precizat că presiunea la gaze va scădea treptat. Măsura a fost luată după eşecul mai multor runde de negocieri dintre Rusia şi Ucraina. Nici intervenţia celor doi preşedinţi, Vladimir Putin şi Viktor Iuşcenko, nu a salvat situaţia.
Ucraina va rămîne fără o treime din necesarul de gaze în mijlocul iernii. Guvernul de la Kiev a refuzat să cedeze la presiunile companiei Gazprom care a cerut, de la 1 ianuarie 2006, un preţ de patru ori mai mare pentru gaze. Uniunea Europeană şi Statele Unite au cerut părţilor să ajungă la un acord, dar au refuzat să îşi asume rolul de mediatori, într-un conflict legat de regulile economiei de piaţă.
Sistarea livrărilor vine în aceeaşi zi în care Rusia preia preşedinţia G8, grupul celor mai industralizate ţări din lume.
Citiți principiile noastre de moderare aici!