Decizia solicitării de clarificări a fost luată în timpul unei reuniuni a miniştrilor de Externe din ţările europene, care s-a desfăşurat la Bruxelles.
Dorinţa generală este de a clarifica această situaţie care ocupă paginile tuturor ziarelor , a afirmat ministrul de externe danez. Nu a fost adoptată o declaraţie comună în acest sens, pentru că nu există o bază care să o justifice. Nu există fapte. Avem numai zvonuri , a precizat el.
Până în prezent, administraţia americană a evitat să comenteze informaţiile referitoare la presupusele închisori secrete ale CIA. Primele date despre acest subiect au fost publicate de cotidianul american Washington Post.
Presa europeană a publicat la începutul săptămânii trecute şi alte informaţii, agenţia americană de spionaj (CIA) fiind acuzată că a cooperat cu mai multe ţări pentru transportul, detenţia ilegală şi torturarea unor suspecţi de terorism.
Citiți principiile noastre de moderare aici!