Charlton Heston a luptat împotriva maladiei Alzheimer, care îl măcina. El însuşi a confirmat, în 2002, printr-un mesaj video, că doctorii l-au diagnosticat ca prezentând simptome similare celor ale cruntei boli. A purtat această luptă până la capăt. A încetat din viaţă având-o alături pe soţia sa, Lydia, în vârstă de 64 de ani.
Legendarul actor a câştigat statueta de aur pentru rolul principal interpretat în „Ben Hur”, ecranizarea din 1959, dar memorabilă este şi prestaţia lui din filmul lui Cecil B. DeMille, „The Ten Commandments”(„Cele zece porunci”), realizat în 1956, unde l-a încarnat pe Moise. Desigur, sunt doar două dintre cele peste o sută de filme şi seriale care l-au făcut cunoscut în lumea întreagă. „El se dăruia cu pasiune oricărui rol pe care îl interpreta şi subscria fiecărei cauze cu entuziasm şi onoare”, se arată în comunicatul familiei. Iar una dintre aceste cauze a fost apărarea celui de-al doilea amendament al Constituţiei SUA şi a dreptului fiecărui cetăţean de a purta arme de foc. De altfel, Charlton Heston a fost preşedinte al National Rifle Association. De multe ori, când trebuia să ia cuvântul la reuniunile organizaţiei, urca pe scenă cu o carabină veche şi declara că nu va permite să i se ia arma nici mort.
Acum, Charlton şi flinta lui au intrat în istorie. Actorul care a acoperit un spectru atât de larg de roluri – de la cele din westernuri şi filme SF la încarnarea lui Moise – a fost chemat de Dumnezeu pentru a-şi continua cariera în Rai. Tată şi soţ iubitor, plin de simţul umorului, el a părăsit lumea noastră împăcat şi recunoscător pentru ceea ce i-a hărăzit destinul. „Am avut o viaţă minunată! Am trăit destul cât pentru doi oameni”, spunea starul. Dar, oricât ar însemna asta, pentru noi tristeţea tot rămâne: încă un mare actor laureat cu Oscar a trecut în nefiinţă. Pentru legende, vârsta nu contează, ci doar golul care rămâne în urma lor. Pe Charlton Heston sigur nu îl poate înlocui nimeni. Era diferit. Era un geniu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!