Cheeky Girl a suferit un avort spontan. „Ziua în care am pierdut copilul a fost cea mai grea zi din viaţa mea”, a declarat ea printre lacrimi. A avut curajul să îşi povestească drama fără să ţină cont de faptul că o doare când vorbeşte despre anumite lucruri. Faptul că ea aştepta să devină mamă şi apoi a pierdut sarcina va fi un adevărat şoc pentru Opik, deoarece el nu a ştiut nimic despre aceste lucruri.
Gabriela a aflat că este însărcinată după ce a realizat că este tot mai pofticioasă şi are greţuri dimineaţa. Iniţial, ea nu a făcut legătura, dar sora ei da, şi i-a sugerat să facă un test. „Am crezut că am probleme cu stomacul când mă trezeam în fiecare dimineaţă simţindu-mă la fel. Nu făcusem legătura”, povesteşte fosta logodnică de politician britanic. A luat un test de sarcină şi l-a făcut. „Mă gândeam la ce aş fi făcut dacă eram însărcinată. Brusc, m-am îngrijorat. Mă gândeam la ce se putea întâmpla psihic şi financiar, ce influenţă va avea asupra carierei şi a relaţiei mele cu Lembit. Testul a durat cinci minunte şi nici nu m-am putut uita. Monica a văzut că este pozitiv şi m-a întrebat dacă vreau să spun cuiva. Am răspuns nu. Nu am vrut să spun nimănui”, a adăugat Gabriela.
Ca un cuţit în stomac
Egoismul nu i s-a instalat în suflet, aşa că prima persoană la care s-a gândit a fost sora ei. „Nu eram speriată doar pentru mine. Îmi făceam griji pentru toţi cei din jurul meu. Primele gânduri au fost îndreptate către Monica şi cariera noastră. Cheeky Girls este un duo, dar ştiam că nu pot face un avort. N-am să uit niciodată ziua de 21 iunie. Îmi venea să o iau la fugă, pentru că simţeam că am dezamăgit pe toată lumea, inclusiv pe mine”, a mărturisit fosta iubită a lui Lembit Opik.
Era în drum spre casa din Rye, Sussex, cu sora ei,Monica, atunci când un val de durere s-a instalat în pântec. „M-au cuprins cele mai groaznice crampe la stomac. Nu am simţit în viaţa mea o durere aşa mare. Eram în agonie şi nu ştiam ce să fac. Am vrut să o sun pe mama, deoarece ea a fost asistentă, dar ţineam sarcina ascunsă şi de ea. Când am ajuns acasă, ma durea atât de tare, încât nu mai puteam sta jos. M-am târât până la baie să fac un duş, sperând că aşa îmi va mai trece din durere. Dar a fost mai rău. Parcă eram înjunghiată cu un cuţit în stomac şi am crezut că mor. M-am panicat şi am început să o strig pe mama. A venit repede şi când a văzut sângele a exclamat: «Dumnezeule!». Eram în stare de şoc şi ştiam că s-a întâmplat ceva foarte rău. Dar mama nu a devenit isterică. M-a dus în pat. Nu a trebuit să îi spun că am fost însărcinată, pentru că şi-a dat seama. Ea crede că fetusul avea cinci sau şase săptămâni”, a povestit printre lacrimi tânăra în vârstă de 25 de ani.
Lembit visa familia perfectă
Aflată la ora confesiunilor totale, Gabriela a dezvăluit şi cum s-a despărţit de Lembit. Faptul că ea este sub lumina reflectoarelor şi cântă îl făcea gelos pe logodnicul ei, pentru că cele două fete adoptă o ţinută mai sexy. El încerca pur şi simplu să o acopere. „La sfârşitul lui iunie nu ne mergea aşa bine. Erau multe dispute asupra unor lucruri mărunte. Eu continuam să mă gândesc «dacă păstrez copilul ce se va întâmpla? Dacă mă voi muta la el, dacă voi fi cu el, ar fi cam imposibil, o să îl aştept acasă doar două, trei zile pe săptămână», deoarece el este mai tot timpul plecat în Londra sau în alte părţi ale ţării. Şi mă gândeam dacă m-aş fi descurcat singură. Pentru că eu cred că trebuie să stăm împreună pentru a creşte un copil”, a mai adăugat Gabriela. Iar pentru acest lucru, ea trebuia să facă foarte multe sacrificii, unul din ele fiind cariera. Dar nu era pregătită nici măcar să îi spună despre copil lui Lembit.
Este conştientă de şocul pe care îl va suferi fostul logodnic, însă consideră că numai aşa, prin intermediul presei, a putut să îi povestească şi lui despre ce s-a întâmplat. „Nu îi puteam spune altfel. Mă simt îngrozitor că nu a aflat asta de la mine personal. Evident, avea dreptul să ştie şi dacă aş putea da timpul înapoi nu i-aş mai ascunde nimic. Lembit mi-a spus de atâtea ori că îşi doreşte copii. Visa la familia perfectă. Dar nu am facut nimic intenţionat. Dumnezeule, mă simt atât de vinovată că am pierdut copilul. Aceste secrete teribile au fost prea grele de suportat”.
A spus „Da” fără să gândească
Ultima oară, Gabriela a vorbit cu Opik ca şi cuplu pe 1 iulie, în hotelul Park Plaza din Londra. Cei doi au fost acolo la un eveniment de caritate, însă au reuşit să se certe foarte rău. Cele două surori se pregăteau să urce pe scenă, iar Gabriela se străduia să ascundă supărarea pricinuită de pierderea sarcinii. Doar că Lembit s-a schimbat brusc, s-a înfuriat şi o ţinea strâns de încheietura mâinii, nevrând ca aceasta să plece. „Eram la masă şi el a vrut să stau acolo să vorbesc cu oaspeţii. Chiar m-a prins de mână şi m-a ţinut strâns aproximativ patru minute. Ne certam prosteşte, deoarece el voia să rămân peste noapte, dar aveam o întâlnire de afaceri foarte importantă a doua zi de dimineaţă în Rye aşa că i-am spus că nu vreau să rămân. Cearta a continuat şi după spectacol şi am mai avut încă o dispută în cabina de machiaj. Mai târziu a sunat să îşi ceară scuze, dar răul era deja făcut. Am realizat cât de nefericită am fost în ultimele luni, aşa că am hotărât că trebuie să mă despart definitiv de el”.
Zis şi făcut. Dar asta nu înseamnă că nu îl mai iubeşte. Ţine foarte mult la el, dar faptul că este mult prea posesiv şi încearcă să o îndepărteze de cariera şi sora ei o deranjază enorm pe Gabriela. Ea a avut îndoieli încă de la începutul relaţiei. La două săptămâni după ce bunica ei a murit, Lembit i-a cerut Gabrielei mâna. Ea a acceptat, deoarece ştia că îl iubeşte, însă a fost de acord fără să se gândească, iar dubiile au apărut imediat după ce a spus „Da”.
Amintiri triste din copilărie
Nici copilăria ei nu a fost mai bună. Se pare că viaţa i-a rezervat numai surprize urâte. Înainte de o logodnă eşuată şi o sarcină pierdută, Gabriela a mai trecut printr-un şoc, când era o adolescentă. Pe când avea 14 ani, a fost invitată la o petrecere în oraşul ei natal din Transilvania, de către cel mai frumos băiat de acolo, cu şapte ani mai vârstnic, pe care cei din familia ei îl cunoşteau şi aveau încredere în el. Doar că, în timp ce se plimbau pe lângă un parc, acesta i-a luat poşeta şi i-a spus că, dacă nu face ce spune el, nu mai ajunge acasă. „M-a împins într-un copac şi mi s-a făcut frică. Am început să ţip şi să-l lovesc cu ambele mâini, dar am primit un pumn în cap şi am simţit că leşin în timp ce am căzut la pământ. Mi-a mai dat un pumn în cap şi a încerca să ma dezbrace, mâinile lui erau peste tot pe mine. M-a pus apoi în genunchi şi m-a forţat să îi fac sex oral. Era atât de agresiv când mă împingea şi mă lovea, nu am avut ce face, eram îngrozită, aşa că am făcut ce a spus”, a povestit, plângând, Gabriela. I-a fost ruşine să meargă la poliţie să depună o plângere, aşa că a încercat să treacă singură peste astfel de momente.
„Niciodată n-o să poţi trece peste cu adevărat. Dar înveţi să trăieşti cu asta”, a adăugat cântăreaţa. Şi acest lucru a afectat-o foarte mult. Ea nu a avut decât două relaţii serioase. Iar remuşcările au împiedicat-o timp de două luni să doarmă cu Lembit. „Dar viaţa noastră sexuală era grozavă şi devenea din ce în ce mai bună în timp, deoarece creştea încrederea mea în el. Este foarte blând şi chiar ţine la mine. Aici nu aveam probleme. Nu ne grăbeam şi el este un tip foarte romantic şi pasional. Ne place să ne luăm în braţe oriunde mergem şi să fim apropiaţi. Întotdeauna a spus că se simte norocos că este cu mine”, şi-a sfârşit confesiunile Gabriela.
După despărţirea de Lembit, ea a slăbit enorm şi a început să sufere atacuri de panică. Pe tot parcursul interviului acordat unui celebru săptămânal britanic, a fumat ţigară după ţigară şi foarte rar s-a oprit din plâns. Poate că, acum, Lembit o să-şi dea seama de tot ceea ce s-a întâmplat şi o va ajuta pe Gabriela să treacă peste acest coşmar. Pentru că doar dragostea te poate face să treci peste toate.
Trimite articolul
Xcomenteaza aici: stilfeminin.ro/relatii/te-a-inselat-vreo data-afla-aici-4.html
Pe cine naiba intereseaza asa ceva? Ce-a facut imitatia aia de vedeta? Va platesete sa scrieti despre ea sau? Ca altfel nu vad cum.
mda…astea 2 sunt nishte parashute
sii gata telenovela.poate ca e asa dar poate ca e o gaselnita,chestia cu sarcina,dupa o pierdere trebuie sa te duci la spital sa te curete,nu hai gata la plimbare!!!! sus pe scena,semi-goala!!
astea sunt niste panarame idioate care incearca sa manipuleze.nu le mai baga nici dracu in seama si nu mai stiu cum sa iasadin anonimat