El va juca rolul grăjdarului tulburat în relansarea piesei lui Peter Shaffer, „Equus”. Prestaţia actorului de 18 ani în reprezentaţia londoneză a piesei a fost lăudată de criticii de teatru.
Daniel a fost mult timp în atenţia presei pentru că a apărut gol pe scenă şi s-a îndepărtat astfel de imaginea cuviincioasă a băiatului cu ochelari din adaptările pentru marele ecran a cărţilor scriitoarei J.K. Rowling.
Piesa „Equus” va putea fi urmărită pe Broadway începând cu cinci septembrie şi va fi jucată la Teatrul Broadhurst timp de 22 de săptămâni. Richard Griffiths, cel care este Vernon, unchiul viclean al lui Harry, în seria „Harry Potter”, a jucat rolul psihiatrului care îl tratează pe tulburatul grăjdar în „Equus”.
Daniel Radcliffe va putea fi văzut din nou în rolul lui Harry Potter în filmul „Harry Potter şi Prinţul Semipur”, care va avea premiera în România pe 28 noiembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!