Se pare totuşi că lui Marc Anthony nu i-a prea surâs ideea. Surse apropiate cuplului povestesc că Marc s-a arătat îngrijorat la auzul veştii că micuţii săi ar putea avea un naş sectant.
Este un fapt bine cunoscut că Tom este adept al scientologiei, o religie nouă care se bazează pe ideile şi conceptele emise în 1952 de către scriitorul de cărţi science-fiction L. Ron Hubbard. Membrii acestei secte cred în extratereştri, hipnoză, puterea minţii, în energii etc.
Chiar dacă J.Lo şi Marc sunt catolici, cântăreaţa a insistat ca Tom să fie tatăl spiritual al copiilor. De când au venit pe lume micuţii, starul din Top Gun i-a răsfăţat în continuu cu tot soiul de cadouri şi chiar a organizat şi o petrecere în cinstea lor.
„Tom este absolut încântat. Marc nu era prea sigur că ar vrea drept naş un scientologist, dar Jeniffer a reuşit să-l convingă”, a declarat o sursă apropiată vedetelor. Purtătorul de cuvânt al lui J.Lo nu a fost de găsit ca să confirme ştirile însă cel al lui Tom a spus: „Nu am auzit de aşa ceva”
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina, relatează EFE.
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP.
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agențiile AFP și EFE.
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane. 1
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!