Gale, în vârstă de 32 de ani, a confirmat în sfârşit zvonurile că a fost aleasă să fie următoarea „Wonder Woman”, film în regia lui George Miller. „Încă nu îmi vine să cred. Am fost înnebunită după Wonder Woman, încă de când eram adolescentă. Oamenii îmi spuneau adesea că semăn cu Linda Carter”.
Gale a spus că decizia de a părăsi podiumul a luat-o încă de anul trecut. „Mă gândesc la asta de vreo câţiva ani şi în luna august a anului trecut am luat această hotărâre. Este o decizie importantă pentru mine. Primul lucru pe care am învăţat să îl fac a fost să urc pe podiumul de prezentare. Dar este inevitabil să îl părăseşti. În această etapă, orice model va păşi mai devreme sau mai târziu, dincolo de podium”, a mai spus frumoasa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!