aradon.ro Web analytics


Cântăreaţa Leona Lewis este furioasă
pe comentariile unor fani, legate de relaţia ei cu
electricianul Lou Al-Chamaa. „Mă enervează
să aud asemenea lucruri, pentru că este un om
minunat. Şi nu contează ce meserie are cineva
şi din ce mediu provine”, a declarat vedeta.
LOS ANGELES. Fanii lui Michael Jackson au lansat o campanie
împotriva filmului This Is It, pe motiv că
acesta acoperă problemele tot mai acute de
sănătate ale artistului, culminând cu
moartea sa, şi stresul cauzat de munca la cele 50 de
spectacole care urmau să aibă loc în
Londra, scrie cotidianul The Sun.
Rapperul 50 Cent a fost lovit de criza financiară,
pierzând mai multe milioane de dolari.
„Până acum, cumpăram diamante foarte
des. Însă, am ajuns să fiu nevoit să
le vând pe cele pe care le am, ca să îmi
pot cumpăra ceva nou. Trebuie să cunoşti
valoarea banului”, spune muzicianul.
LOS ANGELES. Actriţa Renee Zellweger a fost
părăsită de iubitul ei, Bradley Cooper.
„Bradley nu are de gând să se aşeze
la casa lui în viitorul apropiat.
LOS ANGELES. Actorii Leonardo Di Caprio şi Tobey
Maguire ar putea primi rolurile principale în
remake-ul capodoperei The Third Man - realizată
după un scenariu scris de Graham Greene şi
premiată cu Oscar în 1951, scrie NewsIn.
Norah Jones a ales să se concentreze exclusiv asupra
carierei sale muzicale. Interpreta piesei Come Away With Me
şi-a făcut debutul ca actriţă în
pelicula My Blueberry Nights, în care a jucat
alături de Jude Law şi Natalie Portman,
afirmând însă că acesta va fi primul
şi ultimul ei rol.
Actriţa Anamaria Marinca (foto) a fost desemnată
câştigătoarea premiului de interpretare
feminină, alături de Kerry Fox, pentru rolul din
filmul Storm, de Hans Christian Schmid, la cea de-a XI-a
ediţie a Festivalului Cinessonne din Franţa.
Madonna a participat la ceremonia de inaugurare a unei
şcoli de fete pe care fundaţia ei de caritate a
construit-o în Malawi, ţară de unde a
adoptat doi copii.
LONDRA. Compozitorul Andrew Lloyd Webber, în
vârstă de 61 de ani, a fost diagnosticat cu
cancer la prostată.

ARADON Sport local

Etapă fără înfrângere pentru echipele arădene!
Viitorul Arad și Progresul Pecica au câștigat, iar Unirea Sântana a remizat.

Local

Alertați de actele false din Pakistan
Alertă în instituțiile din Arad: documente oficiale false, emise în Pakistan. Instituția Prefectului cere autorităților publice să efectueze verificări suplimentare, pentru a asigura veridicitatea documentelor.

Local

Primarul i-a întors la muncă
Tomberoanele din cimitire dădeau pe dinafară în seara de sâmbătă, lucru observat de Călin Bibarț în cadrul unuia dintre rondurile sale.

UT Arad

Mihalcea, contra echipei sale de suflet! Dinamo - UTA, în această seară
„Ca de fiecare dată, e un meci special, emoțiile sunt la un nivel mult mai ridicat, dar – în același timp – atașamentul oamenilor din Arad, a spectatorilor, a ultrașilor, mă fac să mă gândesc doar la victorie”.

Mapamond

Interes în creștere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio. Erdogan îndeamnă Rusia și Ucraina la responsabilitate
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunității internaționale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră, cu scopul de a asigura transporturile neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, transmite Reuters.

România

Neculăescu, după incidentele cu dronele: Piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, spune că piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism în contextul celor două drone care au pătruns neautorizat, sâmbătă, în spațiul aerian al României.

România

CFR S.A: Incident în stația București Nord, sâmbătă seara. O persoană a fost lovită de trenul internațional București-Arad-Curtici
Trenul internațional IRN 472 a fost implicat sâmbătă seara într-un incident în stația București Nord, lovind o persoană. Trenul operat de CFR Călători circulă pe ruta București-Arad-Curtici, după care trece în Ungaria. Acesta a plecat cu aproape două ore întârziere.

ARADON Sport local

Prima înfrângere stagională pentru FCC UAV Arad
„Galben-albastrele” n-au avut cea mai bună zi cu Oxigen București, având probleme în ambele faze.

Local

Furt de 20 de mii de euro, la Chișineu-Criș
Polițiștii arădeni au pus în aplicare trei mandate de aducere, pe numele unor persoane bănuite că, acum mai bine de trei săptămâni, au furat 20 de mii de euro dintr-un apartament din Chișineu-Criș. Unul dintre presupușii autori este de negăsit.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.