Instituția Prefectului – Județul Arad a transmis o adresă către toate unitățile administrativ-teritoriale și serviciile publice deconcentrate din județ, prin care le atrage atenția asupra unor posibile fraude în sistemul de emitere și autentificare a documentelor oficiale din Pakistan. Avertizarea vine în urma unor informații transmise de Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Islamabad.
Potrivit documentelor primite de autoritățile române, Ministerul Afacerilor Externe pakistanez se află în centrul unei investigații ample privind presupuse fapte de corupție și fraude legate de activitatea de apostilare și atestare a documentelor. O anchetă internă ar fi scos la iveală existența unei rețele prin intermediul căreia erau percepute taxe ilegale, iar solicitanților li se eliberau documente purtând apostile, ștampile și semnături oficiale false sau falsificate.
Conform informațiilor transmise de Departamentul Consular al MAE, într-un singur an ar fi fost percepute ilegal aproximativ 12 miliarde de rupii pakistaneze, echivalentul a circa 43,2 milioane de dolari, pentru aproximativ 800.000 de documente. De asemenea, firme private ar fi încasat aproape un miliard de rupii pakistaneze, aproximativ 3,6 milioane de dolari, fără ca sumele respective să ajungă la Trezoreria federală.
Ancheta vizează atât persoane din mediul privat, cât și funcționari publici, inclusiv persoane aflate în funcții de conducere, dar și foști diplomați. Solicitanților li s-ar fi cerut mită pentru urgentarea sau efectuarea unor proceduri obișnuite, plățile fiind intermediate de agenți neoficiali care colaborau cu angajați ai Ministerului Afacerilor Externe din Pakistan.
22 de persoane, vizate de anchetă
Agenția Federală de Investigații din Pakistan (FIA) a anunțat destructurarea unei rețele implicate în falsificarea și folosirea unor apostile, ștampile și documente oficiale. Operațiunea a vizat mai multe firme de consultanță și servicii de curierat din zona comercială Aabpara, din Islamabad. În dosar sunt cercetate 22 de persoane, dintre care 16 provin din mediul privat, iar șase sunt funcționari ai Ministerului Afacerilor Externe pakistanez.
Potrivit informațiilor transmise autorităților române, documentele falsificate ar fi ajuns inclusiv în proceduri desfășurate în străinătate. Acestea ar fi fost utilizate în demersuri pentru obținerea vizelor, recunoașterea sau echivalarea studiilor, angajarea în muncă și alte proceduri administrative.
Ambasada României la Islamabad ar fi identificat, la rândul său, în mai multe dosare de viză, apostile și documente false sau falsificate. Misiunea diplomatică a semnalat aceste situații prin note verbale transmise instituțiilor pakistaneze competente.
Ulterior apariției informațiilor în presă, ministrul pakistanez de Externe, Ishaq Dar, a dispus, la 18 septembrie, începerea unei anchete oficiale. O comisie formată din trei membri, condusă de secretarul de stat Hamed Yaqoob Sheikh, urma să analizeze eventualele nereguli procedurale, rolul companiilor de curierat și implicarea unor angajați ai ministerului.
Ce trebuie să facă instituțiile din Arad
În contextul acestor informații, Prefectura Arad solicită autorităților locale și serviciilor publice deconcentrate să acorde o atenție deosebită documentelor oficiale provenite din Pakistan, în special celor care poartă apostile sau atestări oficiale.
Instituțiile sunt îndemnate să analizeze cu rigurozitate elementele de siguranță, ștampilele și semnăturile aplicate pe aceste înscrisuri. În cazul în care apar suspiciuni privind autenticitatea unei apostile sau a unui document oficial pakistanez, funcționarii trebuie să sisteze imediat procedura administrativă și să sesizeze de urgență organele de cercetare penală competente, informând totodată Instituția Prefectului.
De asemenea, conducătorilor instituțiilor li se cere să se asigure că informațiile ajung la toți angajații care au atribuții privind primirea, verificarea și procesarea documentelor oficiale străine.
Adresa Prefecturii Arad, transmisă în 27 octombrie, are rolul de a preveni utilizarea unor înscrisuri falsificate în procedurile administrative desfășurate la nivelul instituțiilor publice din județ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!