Sunt oameni care îşi marchează existenţa cu mari opere de artă, iar la dispariţia lor fizică, moare o adevărată istorie. Aşa s-a întâmplat şi cu plecarea dintre noi a producătorului John Daly, la vârsta de 71 de ani.
Adelina Chivu, sotia fotbalistului Cristi Chivu, spune ca desi a aflat ca va avea o fetita, spera ca radiografia bebelusului sa fie gresita, ea dorindu-si foarte mult un baietel.
Candidatul republican la vicepreşedinţia Statelor Unite, Sarah Palin a fost victima unei farse telefonice. Autorul înscenării este un comic canadian, care s-a recomandat drept preşedintele francez Nicolas Sarkozy. VIDEO
Mara Carfagna, o fostă prezentatoare de televiziune şi ex-candidată la concursul Miss Italia în 1997, devenită ministru al Egalităţii şanselor în urmă cu aproape şase luni, va ocupa funcţia de purtător de cuvânt al guvernului italian.
Ronnie Wood urmează să îi plătească soţiei sale, jo, 4.9 milioane de dolari (3 milioane de euro) pe an, în urma unui acord de divorţ încheiat în afara sălii de judecată.
Mapamond
Libanul trebuie să fie inclus în acordul de încetare a focului între SUA și Iran, a declarat joi șefa diplomației britanice, Yvette Cooper, potrivit Reuters.
Mapamond
Casa Albă a reproșat miercuri statelor membre ale NATO faptul că au întors spatele Statelor Unite în războiul împotriva Iranului, chiar înaintea unei întâlniri între președintele american, Donald Trump, și Mark Rutte, acesta din urmă considerând, dimpotrivă, că țările europene și-au respectat promisiunile, relatează AFP.
Mapamond
Marina Gărzilor Revoluționare Iraniene a anunțat joi că navele care trec prin strâmtoarea Ormuz trebuie să utilizeze două rute alternative, apropiate de coastele iraniene, invocând posibilitatea existenței unor mine pe ruta obișnuită în largul mării, notează AFP.
Local
Fermierii mai au doar trei zile pentru a solicita ajutorul de minimis pentru legumele cultivate în spații protejate.
Local
Temperaturi sub pragul înghețului au fost înregistrate joi dimineața în mai multe localități din județul Arad, potrivit unei informări publicate de comunitatea meteorologică Arad Weather Forecast and Reports. Specialiștii avertizează că episoadele de frig ar putea continua și în următoarele două nopți, mai ales dacă cerul rămâne senin.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că propunerile pentru șefii marilor parchete nu aparțin PSD și că și-a format propria opinie despre candidați în urma discuțiilor purtate cu zeci de procurori.
Mapamond
O traficantă de droguri, supranumită „Regina ketaminei”, a fost condamnată miercuri la 15 ani de închisoare în legătură cu supradoza care i-a fost fatală unui star din serialul TV „Friends”, Matthew Perry, inclusiv pentru rolul pe care ea l-a jucat în furnizarea dozei ce conținea acest anestezic puternic care l-a ucis pe actor, informează Reuters.
1