Un tambal "La Urgenta"

Muzicianul Marius Mihalache l-a avut oaspete, zilele trecute, pe Francis Ford Coppola. Regizorul american a dorit sa-l auda cantand in perspectiva unei eventuale colaborari pentru coloana sonora a celui mai recent film al sau, “Tinerete fara tinerete”.

Printre proiectele de film ale tambalistului roman se numara si coloana sonora pentru “Filantropica”, in regia lui Nae Caranfil (regizor cu care colaboreaza si pentru urmatorul proiect al acestuia, “Restul e tacere”), sau cea pentru filmul “Garcea”, “o provocare interesanta din 2002”, spune Marius.

De curand, Marius Mihalache a fost subiect mai ales pentru presa tabloida, din pricina relatiei cu actrita Crina Matei. Dincolo de aceasta, cei doi au colaborat pentru un nou album, “Din cei mai frumosi ani”. In plus, Marius Mihalache va semna coloana sonora si pentru serialul “La Urgenta”, film in care Crina are un rol.

Francis Ford Coppola v-a facut, de curand, o vizita…
Marius Mihalache: Am primit un telefon prin care am fost anuntat ca domnul Coppola este interesat sa ma asculte. Cauta un tambalist cu studii, care sa citeasca note.

M-a sunat si am stabilit ca este mai bine sa vina el la mine acasa, in masura in care eu nu pot transporta la fel de usor un tambal de 100 de kilograme.

Imi trimisesera deja niste partituri, pe care eu pana atunci le lucrasem in diferite variante, de la romantic pana la comedie. Am intrat si, pentru inceput, i-am cantat eu ce am vrut, de la traditional pana la clasic.

Apoi i-am cantat partitura in modurile in care o studiasem si in felurile in care le dorea el. Este un fin cunoscator de muzica, a sesizat chiar o eroare de scriere a partiturii pe care ar fi putut sa o sesizeze numai o ureche extrem de rafinata.

Va inspira proiectul?

Pentru mine a fost o bucurie mare si atunci cand am lucrat pentru “Filantropica”, cu Nae Caranfil. Nae ramane, din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai mari regizori ai lumii. Insa nimic si nimeni nu poate egala intalnirea cu jazzmanul american Chick Corea. Este idolul meu, egalul lui Mozart in zilele noastre.

Ce sanse are un artist care nu este reprezentat de o agentie?
In Romania sansele sunt mari, in masura in care nu exista un management profesionist. La noi totul se face dupa ureche, exclusiv pe relatii, cine cunoaste mai multa lume si in pozitii mai de influenta.

Atata vreme cat nu va fi o concurenta puternica in acest domeniu, nimic nu se va schimba. Afara sunt sute de case de discuri. In Romania sunt mii de artisti si doar trei mari case de discuri.

Eu nu sunt reprezentat de nicio casa de discuri romaneasca, in primul rand pentru ca nu exista nicio casa de discuri pe segmentul meu. Toate sunt ultracomerciale, este tot rezultatul tranzitiei muzicale, toti cauta proiecte pe termen scurt, sa vindem astazi si sa ne imbogatim maine. Proiectele mele sunt perene, iar in Romania putini sunt cei care sa investeasca pe termen cel putin mediu.

Sistemul occidental?

La noi, cei care conduc posturi de radio si case de discuri nu se pricep la muzica. Fac bisnita, am mai spus-o. Pentru a semna contractul cu agentia americana Time Concerts, de exemplu, am fost examinat de sase comisii. Una dintre ele analiza, pur si simplu, imaginea mea.

Unii par macho, altii sunt comici. In cazul meu, mergeau pe stilul latino si o imagine est-europeana. Voiau sa faca din mine un tip putin macho, sa dezvolte un stil cu care sa pot acoperi mai multe piete decat cea considerata principala.

Dupa care urma o comisie care facea o analiza in timp real pe muzica mea. Managerul general coordona toate aceste etape. Exista un om care se ocupa numai de imaginea mea.

Decidea cu ce suma imi vor fi asigurate mainile, decidea la ce distanta va sta patul de fereastra atunci cand urma sa dorm intr-un hotel, cu ce masina voi calatori. Asta inseamna tot imagine. Si protectie. Eu eram pentru ei un produs in care investeau si pe care doreau sa si-l protejeze.

Cat de importanta este descendenta ta dintr-o familie de lautari si muzicieni?
Foarte. Transformam totul in muzica inca de mic si asta te ajuta in momentul in care trebuie sa decizi ce urmeaza sa faci cu viata ta.

Toata copilaria mea are legatura cu muzica, toate jocurile, toate bucuriile si necazurile, toate gandurile de atunci. In familia mea sunt generatii intregi de lautari si muzicieni. Bunicul este, probabil cel mai mare lautar pe care l-a avut Romania, apoi parintii, care au cantat foarte mult in strainatate, iar acum a venit generatia noastra, care suntem cu totii, fara exceptie, muzicieni.

Te-ai gandit vreodata sa-ti faci marketing pe etnie?

Niciodata. Am avut un singur proiect de acest fel, “Ges Romano”. Cu exceptia lui, nu am avut niciodata vreo tangenta cu muzica tiganeasca. Am studiat muzica clasica, apoi m-am apucat de jazz. Ma documentez foarte mult si tocmai de aceea stapanesc si acest gen de muzica, cea tiganeasca.

Totusi, ansambluri precum fanfara Ciocarlia sau taraful de la Clejani aduna lumea in mari sali occidentale…

In masura in care lumea se aduna si la urs. Ei mizeaza foarte mult pe exotic, pe socul pe care il are publicul european cand se compara cu ei, vazandu-i cum urca pe scena. E o imagine insolita si publicul se uita.

E drept ca au urcat si pe scene mari, insa, pe orice scena ai urca un urs, el va face senzatie. Consider nedrept ca Romania sa fie reprezentata in afara de asemenea formatii, facute in scopuri exclusiv comerciale si mentinute numai gratie unui management inteligent.

Muzica lor nu este autentica si, din punctul meu de vedere, fara pic de valoare. As vrea sa vad Romania asociata cu artisti care au conceptie proprie si o abordare demna de secolul al XX-lea.

 

Carte de vizita

La 6 ani, Marius Mihalache incepea lectiile particulare de pian, la indemnul parintilor sai, Emil si Paulina Mihalache, artisti cunoscuti la randu-le in Europa.

Traditia familiei trebuia respectata: tatal sau canta la vioara, iar verii si unchii sai erau toti muzicanti profesionisti, ca sa nu mai vorbim de bunicul, Iancu Ciupitu, “probabil cel mai bun lautar pe care l-a avut vreodata Romania”, dupa cum spune Marius.

Dupa un an de pian, Marius avea sa devina fascinat de tambal, pe care-l vazuse pe la nunti si la un var indepartat. Si acum mai canta la pian, insa doar pentru placerea proprie, deoarece, de la 13 ani, tambalul a devenit prioritatea lui.

Cariera lui Marius a inceput la 17 ani, odata cu semnarea unui contract de exclusivitate cu un impresar italian, apoi a continuat cu agentia americana Time Concerts.