„Un cowboy cu o inimă sensibilă”
Jennifer Grey, partenera lui Swayze din Dirty Dancing,

şi-a exprimat regretul faţă de decesul

actorului. „Superb şi puternic, era un cowboy cu

o inimă sensibilă. Era neînfricat şi

insista să îşi facă singur

cascadoriile, aşa că lupta sa lungă cu

cancerul nu este un lucru de mirare” a spus Grey.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
PSD vrea puterea, controlul și accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării, iar PNL nu acceptă lecții despre responsabilitate de la cei care au aruncat România în criză, susțin reprezentanții Partidului Național Liberal într-un comunicat de presă.
România
Social democratul Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, afirmă că PSD are un comportament responsabil în actuala criză politică, la fel ca în 2021 când a venit la guvernare în urma certurilor dintre PNL și USR, spre deosebire de cele două formațiuni, care au păstrarea puterii ca „unică miză cinică”.
Mapamond
Israelul, Libanul și Statele Unite au semnat vineri la Washington un acord-cadru, fără a dezvălui detaliile acestuia, dar cu obiectivul declarat de a deschide calea către o pace și o securitate durabile, a anunțat secretarul de stat american Marco Rubio, după mai multe zile de discuții menite să conducă la încetarea luptelor dintre Israel și militanții Hezbollah susținuți de Iran, transmite AFP.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
1
România
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
1
Local
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!