Reporter: Recent, Franco Frattini, vicepreşedinte al Comisiei Europene la Bucureşti, a acordat o bulină, să zicem, gri, reformei din Justiţia Română. Ce paşi mai trebuie făcuţi totuşi pentru finalizarea acesteia?
Tăriceanu: Aprecierile lui Frattini sunt relevante. Punctul cel mai criticat a fost cel al justiţiei şi afacerilor interne. Sigur, noi am primit şi o scrisoare de avertizare, care nu este însă o procedură extraordinară, ci una obişnuită, pentru a se atrage atenţia asupra anumitor aspecte. Tot ce mai avem de făcut este să aplicăm cadrul legislativ ca la carte.
Reporter: Se tot vorbeşte de o posibilă fuzine între liberali şi partidul lui Voiculescu. Cât e adevăr?
Tăriceanu: E un subiect atât de neimportant încât nici nu merită amintit. Merită atenţie în schimb, relaţia între PNL şi PD, pentru ca Alianţa să nu slăbească. E esenţial ca animozităţile să fie depăşite pentru a ne prezenta în faţa alegătorilor la fine de mandat onorabil. Nu fac un secret în a spune că cântecele de sirenă ale PSD-ului nu ne seduc.
Reporter: Ce s-a schimbat de la declaraţia lui Băsescu privitoare la existenţa unor grupuri de interese care parazitează activitatea guvernului?
Tăriceanu: Grupuri de interese au fost şi vor fi întotdeauna peste tot. Important este însă altceva, şi anume comportamentul autorităţilor publice în faţa acestora. Atâta timp cât există transparenţă decizională, grupurile de interese pot să îşi facă şi ele datoria. Nu trebuie să vorbim despre ele ca despre ceva malefic.
Alexandra Kohler
Citiți principiile noastre de moderare aici!