Din fericire, pacientul a primit tratamentul şi se simte mai bine. În primele zile de internare, tânărul, în vârstă de 16 ani, nici nu putea vorbi. Medicii susţin că virusul care provoacă această afecţiune poate exista în stare latentă în organismul multor persoane, dar poate deveni patogen în urma unei simple răceli sau depresii nervoase.
Numai şansa a făcut ca băiatul să fie internat înainte de începerea şcolii, evitându-se astfel răspândirea bolii printre elevi. Cum pacientul a fost tratat la timp, medicii spun că există şanse de vindecare, deşi nu poate fi prevăzută clar evoluţia lui.
În spital se mai află internaţi alţi doi bolnavi de meningită, dar în forme mai uşoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!