Corpul de control al Autorităţii pentru Protecţia Copilului a scos la iveală nenumărate nereguli privind managementul instituţiei, dar şi relaţiile cel puţin bizare, pe care directorul instituţiei le are cu minorele internate acolo.
Fetele povestesc că bărbatul în vârstă de 65 de ani le face deseori avansuri, le pipăie şi le sărută. Deocamdată, un mare semn de întrebare este cum a putut să ajungă un militar pensionat, fără experienţă de pedagog, la conducerea unui centru de plasament.
“Avea un comportament vulgar faţă de mine şi faţă de alţi copii, îmi punea mâna pe fund, pe sân. M-a luat în braţe şi a vrut să mă sărute şi am întors capul şi m-a nimerit pe gât”, spune o fată de 15 ani de la centrul de plasament din Slobozia, judeţul Giurgiu.
Adolescenta a suferit până acum două avorturi. Ea susţine că a doua oară a rămas gravidă după ce a fost violată de unul dintre băieţii din centru. Fapte despre care directorul centrului, Aristide Paraschivescu, nu a informat pe nimeni. Deşi, procedura îl obliga să o facă.
“Abuzuri, violuri, nerespectarea standardelor, nerespectarea oricărui principiu al protecţiei copilului… O tânără de 16 ani a avortat, dar nu este primul caz! Ea a fost supusă, ca şi alte colege, unor abuzuri repetate”, a declarat Bogdan Panait, secretar de stat Autoritatea pentru Protecţia Copilului.
“S-a dovedit a fi un abuz în interiorul centrului, relaţii sexuale între doi tineri instituţionalizaţi. Fata ne semnala că este supusă unei atenţii speciale din partea domnului Paraschivescu: era pipăită, sărutată”, a declarat Adelina Voicu, director Direcţia pentru Protecţia Copilului Giurgiu.
În centrul de la Slobozia sunt internaţi 43 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 23 de ani, pe care Aristide Paraschivescu îi stăpânea cum se pricepea mai bine…
“Îi încuia în cameră, îi dădea ordine personalului să nu le mai dea de mâncare timp de 12 sau 24 de ore, până venea să le dea drumul…A început să facă ca un fel de carceră”, declară unul dintre copiii de la centrul din Slobozia.
Directorul centrului, Aristide Paraschivescu, nu a fost de găsit. Subalternii săi au încercat, însă, să-i ia apărarea.
“Citind dosarul lui, pot spune că este pensionar militar, că a terminat facultatea de tancuri. Legea este clar dispozitivă în sensul ăsta, stabileşte o condiţie clară de vechime, pregătire în domeniu, studii socio-umane”, a mai spus Adelina Voicu, director DJPC.
Aristide Paraschivescu este cercetat acum de procurorii din Giurgiu. Misiunea acestora nu este, însă, uşoară.
“Îi ameninţă, le ia tot felul de declaraţii, ca să scrie cu cuvintele lui, că el nu s-a legat de mine şi de celelalte fete”, spune una dintre fetele de la centru.
Trimite articolul
XPACAT CA NU AVEM O LEGE CARE SA NE DEA VOIE SA TORTURAM ACESTE BESTII
mda .. moartea ar fi prea usoara pt. un asemenea specimen.
cel mai dureros ar fi doar tortura, sa simta ce simte aceei copii.
Doamne cum ii mai ti pe pamant asemenea bestii?:(
am intalnit pe strada ceva de genul asta care se dadea la fetite tinere care veneau de la scoala si care nu aveau mai mult de 12 anisorii, fetitele credeau ca D-nul in vastrra glumeste si tipau ca la o joaca, pe cand D-nul(bestie) era foarte serios si fericit ca pune mana pe o bucata proaspata, singurul lucru care lam facut sincer un pumn in fata din mers, nici nu am privit inapoi sa vad cum cade.
pt. asemenea oamenii nu trebuie legii scrise ci obligatii pt. totii oamenii cand ii inatlneste sa li se faca rau si chinurii ca altceva nu merita , ca legea iarta si ii lasa din nou in libertate in loc sa-i vindece. sa-i ia naiba, ii urasc de moarte.
In mod normal oamenii astia, daca le pot zice oameni, ajung fetitze in inchisoare cu program zilnic de mancat picioare si pumni si de la gardieni si de la ceilalti colegi de inchisoare. Partea proasta e ca se primesc prea putini ani de detentie pentru aceste fapte
Fapte extraordinar de grave care vor scapa nepedepsite!
Sunt din giurgiu, cunosc cazul si persoanele implicate si stiu foarte bine ce relatii are domnul Paraschivescu la Consiliul Judetean.A ajuns chiar si la ANPDC cu pilele!
il cunosc pe acest domn Paraschivescu, sunt din Giurgiu si eu. Ce fatza de golan are!