Hotărârea vine în urma admiterii unor cereri de revizuire, depuse de procurori şi Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu.

„Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de părţile civile Ursu Ştefan Olga şi Ursu Andrei Horia împotriva sentinţei penale nr. 92/F din data de 9 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând: În temeiul art. 453 alin. (1) lit. a) din Cpp, admite în principiu cererile de revizuire formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de părţile civile Ursu Ştefan Olga şi Ursu Andrei Horia împotriva sentinţei penale nr. 196/F/17.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 238/A/27.07.2023 a ICCJ şi trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti în vederea rejudecării cauzei în condiţiile art. 461 din Codul de procedură penală. Definitivă”, se arată în hotărârea instanţei.

În octombrie 2023, Parchetul General a solicitat anularea deciziei, pe calea revizuirii, prin care torţionarii Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş au fost achitaţi definitiv de Instanţa supremă pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase.

Procurorii arătau în cererea de revizuire că există fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de judecători atunci când au soluţionat dosarul torţionarilor lui Gheorghe Ursu.

Astfel, Parchetul preciza că a primit de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii înscrisuri conţinând date şi informaţii, însoţite de detalii tehnice, care nu au fost cunoscute de magistraţi în timpul desfăşurării procesului.

În plus, a fost depus un material documentar de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), întocmit în colaborare cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, referitor la cazuistica şi încălcările drepturilor omului în România în perioada 1980 – 1989.

„Aşa cum se evidenţiază în cererea de revizuire, faptele şi împrejurările noi relevante din aceste materiale susţin o cu totul altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţă şi se circumscriu adevărului istoric, care a stabilit că represiunea a fost o trăsătură permanentă a regimului comunist, conflictul dintre societate şi regim a reprezentat o constantă, regimul a continuat practicarea politicilor restrictive, interzicând orice manifestare publică pe care o considera drept un pericol la adresa stabilităţii sale şi disimulând represiunea politică prin folosirea anchetelor penale instrumentate de Miliţie, ca paravan al acţiunilor de poliţie politică”, explica Parchetul General.

La rândul său, Andrei Ursu, fiul disidentului, spunea că decizia de achitare a fost un şoc pentru toţi cei care cunosc dosarul asasinării lui Gheorghe Ursu şi afirma că Securitatea mai are încă posibilităţi, directe sau subliminale, de a-i influenţa pe unii dintre oamenii din justiţie.

De asemenea, IICCMER susţinea că achitarea foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş reprezintă un pericol la adresa statului de drept şi se situează în contradicţie flagrantă cu adevărul istoric, deschizând larg calea reabilitării regimului totalitar.

Pe 27 iulie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus achitarea definitivă a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu.

Judecătorii motivau în decizia de achitare că Gheorghe Ursu nu a fost un opozant al regimului comunist şi nici nu s-a aflat în relaţii de adversitate cu Securitatea, astfel încât nu se poate reţine infracţiunea de tratamente neomenoase în sarcina ofiţerilor care l-au anchetat.

O altă frază din motivarea judecătorilor care a scandalizat opinia publică era că la nivelul anului 1985 nu se poate reţine că represiunea organizată de Securitate avea un caracter sistematic şi s-ar fi exercitat prin controlul informativ al „întregii populaţii active”, ci ar fi vorba doar de „un conflict limitat la câteva persoane”.

Mai mult, judecătorii considerau că în timpul regimului Ceauşescu nu exista o intenţie clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităţilor statului.

Gheorghe Ursu, inginer de construcţii, poet şi scriitor, a fost cercetat de Securitate în anii ’80, după ce a trimis scrisori către „Europa Liberă” şi pentru că ţinea un jurnal în care nota ororile conducerii comuniste.

În perioada ianuarie – noiembrie 1985, Gheorghe Ursu a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985. A murit pe 17 noiembrie 1985.

Procurorii militari au stabilit că Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”.

Fiul disidentului, Andrei Ursu, susţine că Mihai Pîrvulescu a fost cel care l-a anchetat mai întâi în stare de libertate pe Gheorghe Ursu. Pentru că acesta din urmă a refuzat să îşi denunţe prietenii, printre care cunoscuţii scriitori Nina Cassian, Geo Bogza, Radu Cosaşu, Securitatea a hotărât “continuarea cercetărilor sub stare de arest”, “urmând ca în cercetări să se clarifice şi natura relaţiilor” cu aceştia.

Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun (pentru posesia a 17 dolari), pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui.

Inginerul a murit în urma bătăilor primite de la Marin Pîrvulescu şi de la alţi ofiţeri de Securitate, dar şi în urma agresiunilor din partea unor deţinuţi de drept comun.

Până acum, trei persoane au fost condamnate în acest caz: col. (r) Tudor Stănică, pe atunci şeful Miliţiei din Capitală, col. (r) Mihai Creangă, adjunctul său, şi Marin Clită, colegul de celulă al disidentului.

Tudor Stănică, decedat recent, nu a făcut nicio zi de închisoare invocând motive medicale, după ce a obţinut în instanţă 22 de cereri de amânare a executării pedepsei. Mihai Creangă a scăpat după zece ani, iar deţinutul de drept comun Marin Clită a ieşit din puşcărie după nouă ani pentru bună purtare. În prezent, Clită este din nou în penitenciar, unde execută o condamnare de 14 ani primită în Danemarca, fiind acuzat că a omorât o stewardesă într-o cameră de hotel din Copenhaga.

Sursa: AGERPRES