aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page

ARADON
România
Începând de azi, românii vor plăti o garanţie de 0,50 pentru sticle, doze sau pet-uri. Unde se pot recupera banii

Începând de azi, românii vor plăti o garanţie de 0,50 pentru sticle, doze sau pet-uri. Unde se pot recupera banii

la 30 November 2023 10:18 Reactualizat la: 30 November 2023 12:07
18 Comentarii

Începând de azi, românii vor plăti o garanţie de 0,50 pentru sticle, doze sau pet-uri. Unde se pot recupera banii

Foto: Facebook/RetuRO SGR
30 November 2023 10:18 Reactualizat la: 30 November 2023 12:07
Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) devine funcţional în România, începând de joi, ocazie cu care ţara noastră va deţine al doilea cel mai mare sistem de acest fel din Europa, după Germania, din punct de vedere al numărului de ambalaje procesate.
Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) devine funcţional în România, începând de joi, ocazie cu care ţara noastră va deţine al doilea cel mai mare sistem de acest fel din Europa, după Germania, din punct de vedere al numărului de ambalaje procesate.

Trimite articolul

X

Practic, din 30 noiembrie 2023, românii care vor plăti o garanţie de 50 de bani atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant, pot să returneze ambalajul la unul dintre punctele de returnare organizate de către comercianţi, ocazie cu care va primi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionaţi de prezentarea bonului fiscal.

Recent, Anca Marinescu, Corporate Affairs şi Communication Manager la RetuRO, a declarat, la o conferinţă:

“suntem pregătiţi pentru lansarea Sistemului Garanţie-Returnare”, şi “nu cred că are cineva aşteptarea ca sistemul să fie perfect din primul moment, pentru că nu s-a întâmplat aşa în niciuna dintre ţările care au implementat un astfel de sistem”.

Un detaliu important este şi faptul că ambalajele purtătoare de garanţie vor intra pe piaţă gradual, fiind vorba de o perioadă tranzitorie până la epuizarea stocurilor de produse existente deja la raft. Astfel, produsele în ambalaje non-SGR, care se află, deja, în stocul producătorilor sau al comercianţilor, mai pot fi comercializate până la data de 30 iunie 2024. Începând din 1 iulie 2024, nu se vor mai putea introduce pe piaţă produse care intră sub incidenţa SGR, fără să fie inscripţionate cu logoul şi codul de bare specific.

În acelaşi timp, administratorul SGR, societatea RetuRO, atrage atenţia că recuperarea garanţiei va fi valabilă, după data de 30 noiembrie, doar pentru ambalajele cu sigla “Ambalaj cu garanţie”, deci nu şi în cazul ambalajelor existente, la ora actuală, în stocul comercianţilor.

“Aşadar, RetuRO recomandă tuturor românilor să nu îşi facă provizii de ambalaje înainte de lansarea SGR. Acestea nu vor fi acceptate în punctele de returnare, nefiind marcare cu logo-ul ce atestă că sunt purtătoare de garanţie. Ambalajele non-SGR vor putea fi returnate, în continuare, prin metoda de colectare selectivă clasică, utilizată şi până acum pentru recuperarea ambalajelor de toate tipurile, în punctele de colectare tradiţionale”, notează compania.

Pentru a fi returnate, ambalajele să fie intacte, nedegradate şi nedeformate, respectiv să nu fie sparte, turtite sau presate, pentru ca acestea să poată fi scanate după formă şi dimensiuni de automatele de colectare sau de echipamentele de numărare şi sortare. În plus, recipientele trebuie să fie golite de conţinut, deoarece orice cantitate de lichid care rămâne în acestea le afectează greutatea şi există posibilitatea să fie refuzate de echipamentele automate, atunci când sunt scanate şi cântărite.

Administratorul SGR a lansat campania “Hora Reciclării”, cu scopul de a încuraja toţi românii să înveţe trei paşi simpli către o Românie mai curată şi mai verde: căutăm în magazine etichete cu simbolul “Ambalaj cu garanţie” şi plătim garanţia de 50 de bani; returnăm ambalajele în stare intactă la un punct de returnare; recuperăm garanţia de 50 de bani pentru fiecare ambalaj.

În ceea ce priveşte infrastructura de numărare şi sortare a ambalajelor de băuturi colectate de la comercianţi, până la momentul actual au fost anunţat trei fabrici în: judeţul Bacău (localitatea Nicolae Bălcescu), judeţul Timiş (la Giarmata) şi Cluj (comuna Bonţida). Dintre acestea, centrul de la Bonţida a fost primul inaugurat în data de 27 noiembrie.

Fabrica regională din localitatea Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău, ar urma să devină operaţională până la sfârşitul lunii aprilie 2024 şi va avea 70 de angajaţi. Noua fabrică are o suprafaţă de 7.800 de metri pătraţi, iar echipamentul va fi furnizat şi instalat de către compania Anker Andersen A/S din Danemarca, cu care administratorul SGR a semnat un contract de achiziţie “la cheie” a echipamentelor pentru toate centrele naţionale.

Între timp, RetuRO a demarat pregătirile pentru a doua fabrică, situată în Giarmata, judeţul Timiş.

În calitate de administrator al SGR, RetuRO a anunţat că va deschide 17 centre specifice, în următorul an, unde va transporta ambalajele de băuturi colectate de la aproximativ 80.000 de comercianţi. Acestea vor fi numărate, sortate şi pregătite pentru transport către companiile de reciclare, în vederea producerii de materie primă reciclată, care va fi folosită la producţia de noi ambalaje de băuturi.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare SA este o companie ce funcţionează pe principiul “not for profit”, ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.

Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
30 noiembrie ,
50 de bani ,
ambalaje ,
garantie ,
pet ,
returnare ,
sistem ,
sistem garantie returnare ,
sticla
18 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Radio says:
    November 30, 2023 at 1:13 pm

    Si o sa stam la o coada sa ne recuperam banii.
    Nu o sa functioneze . La fel cum nu functioneaza nimic in ro.

    Reply
    • Talibanu says:
      December 1, 2023 at 6:51 am

      Bine ca in germania adunai de pe jos sticlele si fugeai cu ele la lidl sa iei banii

      Reply
  2. Imi says:
    November 30, 2023 at 1:45 pm

    un mare nimic, s-au dublat preturile, bem suc ca pe vremea lui Ceausescu cand vine cineva in vizita, fix la 50 de bani ne uitam, mai ales ca peturile vechi nu intra in program

    Reply
    • Bogdan says:
      November 30, 2023 at 5:24 pm

      Peturile vechi le reciclezi ca si pana acum, la plastic, nimic nou sub soare.

      Reply
  3. Balan says:
    November 30, 2023 at 2:14 pm

    O tâmpenie fără margini din moment ce se colectează selectiv în tomberoane dedicate pt pet-uri după ce sa te întorci la magazin cu ele.
    Alta hoție românească. În țările din Europa e 30 de cenți pt o sticla de sticlă de bere sau vin și nu e suprataxa care ți-o returnează, e prețul standard si dacă o returnezi la automat îți emite bonul respectiv cu care plătești în supermarket.

    Reply
  4. Jack says:
    November 30, 2023 at 3:44 pm

    Adica platesti cash 50 de bani si primesti inapoi bon valoric…asta daca nu e inselatorie ce este

    Reply
    • Bogdan says:
      November 30, 2023 at 5:26 pm

      Nu stiu exact cum va functiona aici, dar in Germania poti prezenta bonul valoric la casa si primesti contravaloarea lui in bani inapoi.
      Sa zicem ca primesti bon valoric, oricum trebuie sa faci alte cumparaturi in casa si se va deduce din urmatoarea cumparatura, hai sa nu ne mai cramponam la orice pas.

      Reply
  5. Bilbao says:
    November 30, 2023 at 7:59 pm

    În sfârșit! Așa v-or dispărea cel puțin o mare parte din ele din natura.

    Reply
    • Nicu says:
      December 1, 2023 at 1:00 pm

      Va gasi romanul alte gunoaie pe care sa le arunce in natura… stai linistit, ca nu ne civilizam nici in 40 de ani.

      Reply
  6. Stefan51 says:
    November 30, 2023 at 9:23 pm

    aleluia,am reinventat apa calda,pe vremea cind era rau ambalajele se refoloseau si nu se facea atita caz din asta

    Reply
    • Name ftp says:
      November 30, 2023 at 11:01 pm

      Pai de unde vrei sa se plateasca salariul lu’ ‘Corporate Affairs si Communication Manager’ asta. (Dupa cum vezi, are doua functii, asa ca-i trebe salariu’ dublu 😉)

      Reply
  7. anonim says:
    November 30, 2023 at 10:17 pm

    Nu stiu de ce , dar imi pare o manarie clara , cine poate crede ca pana acum , actualele peturi sau sticle le primesti in mod gratuit odata cu achitarea unui produs ???? si la ora actuala se plateste pt ambalaj , acum cu aceasta amagire de 0 ,50 per pet doar se adauga o noua suma la achizitionarea unui produs ….
    Era echitabil ca inceperea colectarii acestor ambalaje sa se faca la preturile actuale nu la adaugarea unei noi taxe

    Reply
    • Lee says:
      December 1, 2023 at 1:33 pm

      Adevărat. Doar că sunt unii care sunt cuprinși de ”febra” ecologiei, alții au bani destui să nu simtă nici o scumpire și mai sunt și cei cărora li se ”fâlfâie” oricum de ceea ce se întâmplă în jur.

      Reply
  8. AnonimUnic says:
    November 30, 2023 at 11:55 pm

    Daca toata lumea nu ar mai cumpara apa colorata (care oricum este foarte nociva), atunci ar ieftini-o si nici sticle nu le-ar mai trebui inapoi!

    Reply
  9. Nelu says:
    December 1, 2023 at 1:41 am

    Aceasta metoda va transforma toti oamenii strazi in agenti de colectare a gunoaielor care se pot recicla le acest pret si se va proteja natura. Un sac sau doua de peturi pe zi va aduce un venit binevenit celor care nu au prea multe resurse.

    Reply
    • Ben says:
      December 2, 2023 at 9:34 am

      …si poate se mai reduce grosimea “covorului de gunoaie” de pe Mures.-!

      Reply
  10. Focantoma says:
    December 1, 2023 at 10:34 am

    Sunt nebuni… Marchează oamenii, marchează animalele și acum și ambalajele! Doamne ferește!

    Reply
  11. Onică says:
    December 1, 2023 at 5:52 pm

    Ceva nu e in regulă dacă o sticlă de o litră este 50 de bani, atunci una de 2 litri de ce nu este 1 leu ?

    Reply
  12. Cele mai citite știri

    1
    Se închide supermarketul Remarkt (Real). 122 de angajați sunt vizați de concedierea colectivă
    2
    UPDATE. Incendiu în curtea și în interiorul Agora Mall
    3
    UPDATE. Accident grav pe DN 79. Trei victime încarcerate, între care doi minori
    4
    Reacția lui Meszar la anunțul demisiei lui Rednic!
    5
    Guvernul acordă 800 de lei pensionarilor vulnerabili: Detalii despre noua măsură socială
    6
    Blocaj total pe întreg Drumul Expres Arad-Oradea
    7
    Tragedia de la Zimand, provocată de o clipă de neatenție?
    8
    Guvernul renunță la plafonarea facturilor la energie. ANRE: „Sprijinul de stat va merge către consumatorii vulnerabili“
    9
    A apărut primul candidat pentru... Primăria Arad
    10
    Cine vine antrenor la UTA?

    UT Arad

    Test reuşit înainte de cantonament
    UTA a câştigat amicalul cu Progresul Pecica, iar Adrian Mihalcea a tras concluziile.

    Mapamond

    VIDEO
    Opt persoane au murit după ce un balon cu aer cald a luat foc și s-a prăbușit într-un sat din Brazilia
    Tragedie în sudul Braziliei. Cel puțin opt oameni au murit după ce un balon cu aer cald a fost cuprins de flăcări și s-a prăbușit într-un sat.

    Mapamond

    Lukașenko i-a eliberat pe cei 14 deținuții politici, printre care Serghei Tihanovski, la cererea președintelui Trump
    BELARUS. Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a ordonat sâmbătă eliberarea a 14 deținuți politici, printre care opozantul Serghei Tihanovski, „la cererea” omologului său american Donald Trump, a declarat purtătoarea de cuvânt a președinției belaruse, informează AFP.

    Mapamond

    VIDEO
    Bombardiere americane B-2, capabile să transporte bombe anti-buncăr, au decolat de la o bază din SUA
    Bombardiere B-2 au decolat de la o bază din SUA și se îndreptau spre vest, deasupra Pacificului, într-un moment în care președintele Donald Trump cântărește asupra unei intervenții militare contra Iranului, au transmis sâmbătă New York Times și site-uri de supraveghere a zborurilor, informează AFP. 1

    Mapamond

    VIDEO
    Zeci de mii de persoane au manifestat la Londra și Berlin în susținerea palestinienilor din Gaza
    Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă la Londra și Berlin în susținerea palestinienilor din Fâșia Gaza, îndemnând guvernele celor două țări să înceteze să înarmeze Israelul și exprimându-și îngrijorarea în legătură cu o escaladare în Orientul Mijlociu din cauza războiului dintre Iran și Israel, informează agențiile de presă internaționale.

    România

    Ilie Bolojan: Foarte probabil, acest Guvern va fi de sacrificiu. Suntem pregătiți să demolăm privilegii, sinecuri
    Premierul desemnat, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că Executivul pe care urmează să-l conducă va fi unul de sacrificiu, el afirmând că sunt pregătiți să „demoleze” privilegii, sinecuri, să taie cheltuieli inutile. 3

    România

    Dominic Fritz: În această vară nu va crește cota generală de TVA
    În această vară nu va crește cota generală de TVA, a declarat sâmbătă președintele USR, Dominic Fritz.

    România

    Firmele care angajează elevi și studenți în vacanță pot primi un stimulent financiar
    ANOFM încurajează angajarea tinerilor în perioada vacanței printr-un sprijin financiar de peste 300 de lei lunar per angajat.

    Local

    Două biciclete de închiriat au rămas fără șezut
    N-a trecut nici măcar o lună de când sistemul de închiriere a bicicletelor a devenit funcțional în municipiul Arad, că au și apărut deja primele... surprize neplăcute. 12
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.