aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
România
MAE: Operațiunile de repatriere din zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu sunt în această etapă imposibile

MAE: Operațiunile de repatriere din zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu sunt în această etapă imposibile

la 1 March 2026 21:27
3 Comentarii

MAE: Operațiunile de repatriere din zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu sunt în această etapă imposibile

Foto: EPA/Abedin Taherkenareh
1 March 2026 21:27
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a declarat, duminică seară, că operațiunile de repatriere din zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu sunt imposibile în această etapă.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a declarat, duminică seară, că operațiunile de repatriere din zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu sunt imposibile în această etapă.

Trimite articolul

X

El a precizat că, la momentul actual, nu există informații legate de cetățeni români răniți sau decedați din cauza acțiunilor militare din regiunea amintită.

„Până în acest moment nu există informații legate de cetățeni români răniți sau care să fi decedat din cauza acțiunilor militare, dar în grupurile de români (…) sunt copii, sunt minori, sunt familii cu persoane în vârstă, sunt persoane care se aflau în tratament medical sau cu nevoi speciale. Aceștia sunt prioritatea numărul unu pentru colegii noștri și vom continua să informăm, în primul rând, pe ei, să ținem legătura cu aceștia, dar în același timp și opinia publică și familiile din țară. Tocmai pentru a gestiona acest aflux fără precedent de solicitări de informații sau de asistență consulară din partea cetățenilor români, am luat câteva măsuri concrete. Prin decizia ministrului afacerilor externe și a celulei de criză ministeriale, a fost dublat numărul de persoane care operează în centrala de urgență a Ministerului Afacerilor Externe, au fost în call-center-ul Ministerului de Externe unde au fost primite în 24 de ore mai mult de 450 de apeluri de asistență consulară, număr care este ceva mai mare decât dublu atunci când vorbim de apelurile primite de colegii din consulatele și oficiile consulare și misiunile diplomatice de pe spațiile geografice afectate. Vorbim despre un total de solicitări de asistență care e în jurul cifrei de 1.066, cu excepția Emiratelor Arabe Unite”, a declarat Țărnea în cadrul unui briefing de presă susținut la Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit acestuia, în ceea ce privește cetățenii români care au făcut solicitări în Emiratele Arabe Unite, acolo e vorba de ordinul sutelor, dar cifrele sunt în continuă schimbare deoarece sunt persoane care erau în tranzit, sau rezidenți, oameni care lucrează în Emirate.

„Uneori telefoanele nu sunt de la o persoană, ci de la un grup, dar informațiile nu sunt clare dacă e vorba de o persoană, două sau mai multe. În consecință, colegii noștri încearcă să clarifice și acest set de solicitări și vom reveni cu date suplimentare în momentul în care acestea vor fi disponibile. Deci vorbim de 1.066 în general, plus, față de această cifră, câteva sute în ceea ce privește Emiratele Arabe Unite”, a arătat Andrei Țărnea.

El a subliniat că prioritatea cea mai mare a MAE – atât în ceea ce privește celula de criză, coordonată de ministrul Afacerilor Externe, care s-a întrunit începând de sâmbătă dimineață și funcționează 24 de ore din 24, cât și echipele din misiunile diplomatice și consulatele României din zonă -, este siguranța cetățenilor români aflați pe aceste spații.

„În condițiile în care sunt lovituri aeriene, în care spațiul aerian este traversat de drone și de rachete balistice și de croazieră, situația este, în primul rând, una de conflict militar. În consecință, dincolo de oprirea spațiului aerian, informațiile pe care le-am transmis cetățenilor români de pe aceste spații au vizat trei paliere importante. Unu – să se înregistreze, să-și dea coordonatele, datele de contact, numerele de telefon și, când e posibil, locul în care se află colegilor din consulatele României din țările respective. În al doilea rând, să respecte instrucțiunile pe care le primesc de la autoritățile statelor respective în ceea ce privește siguranța locului în care se află, sau adăpostirea în locuri special amenajate, sau deplasarea, atunci când este cazul, să fie făcută cu mare prudență și, de preferință, să rămână în același loc, în locul în care se află atunci când acesta este în siguranță. Orice deplasare poate să reprezinte ea însăși un risc suplimentar”, a precizat Andrei Țărnea.

El a menționat că, în condițiile în care spațiile aeriene statelor din zona în care se desfășoară conflictul sunt închise, operațiunile de repatriere – fie cu zboruri comerciale, fie cu zboruri charter speciale, fie cu zboruri umanitare cu aeronave militare – sunt, în această etapă, imposibile, dar când acest lucru va fi posibil, desigur că se vor lua măsurile necesare.

„Până atunci, atât celula de criză a Ministerului Afacerilor Externe, cât și echipele consulare din teren lucrează împreună la seturile de opțiuni pentru repatrieri, atât în ceea ce privește posibilitatea reluării zborului atunci când spațiile aeriene se deschid, cât și alte variante, așa cum știți din circumstanțe similare, dar extinderea, intensitatea operațiunilor militare pe care le vedem acum depășește ceea ce a fost, de exemplu, în vara anului trecut, în consecință nimeni nu poate să spună în acest moment cu precizie cât va dura și cum. Tocmai pentru că acestea sunt circumstanțele, avem o mare rugăminte față de cetățenii noștri aflați în aceste circumstanțe, înțelegând dificultatea și înțelegând dorința lor de a se întoarce în țară, să fie precauți și să pună înainte siguranța”, a spus purtătorul de cuvânt al MAE.

Totodată, au fost făcute recomandări referitor la cetățenii care se află blocați în aeroporturi din cauza închiderii spațiului aerian sau a anulării zborurilor.

„Unu, să ia contactul cu liniile aeriene și cu agențiile de călătorie atunci când vorbim despre turiști. În al doilea rând, și ca să fie foarte clar, chiar și în aceste condiții excepționale, atât agențiile de turism, cât și liniile aeriene au un set de obligații de asistență și ajutor pentru clienții lor până la urmă, pentru cetățenii care se află în aceste situații. În al doilea rând, în dialogul cu statele respective am primit garanții, este cazul Emiratelor Arabe Unite, ceea ce e important, pentru că acolo e un număr foarte mare de cetățeni aflați în această situație, pentru cei care sunt cazați în hoteluri sau facilități de cazare în Emiratele Arabe Unite va fi continuată șederea lor acolo fără plată atât timp cât este necesar. Înțelegem că circumstanțele sunt mai dificile pentru cei care se află în aeroport. Acolo liniile aeriene se vor ocupa de asistarea și ajutorul în ceea ce privește cazare, hrană, apă pentru acești cetățeni”, a afirmat Țărnea.

Reprezentantul MAE a subliniat încă o dată că prioritatea și cel mai important element pentru siguranța cetățenilor români aflați în zona afectată de conflictul din Orientul Mijlociu este să asculte instrucțiunile pe care le primesc acolo și să se înregistreze la consulatele României.

„Știu că am spus acest lucru, îl repet, pentru că în momentul în care se vor relua, într-o formă sau alta, fie zborurile, fie vor fi organizate misiuni de repatriere, acestea, colegii din consulate, individual, fie misiunile României, fie în colaborare prin rețeaua europeană consulară, vor trebui să opereze cu date clare. Deci ne trebuie aceste nume, date concrete despre cetățenii români și le mulțumesc celor care știu că au așteptat, am mai spus asta astăzi în media, știu că sunt dificultăți de a accesa uneori numere de telefon, cum vă spuneam, în call-center-ul Ministerului de Externe a fost dublat numărul de personal, la nivelul misiunilor s-au făcut eforturi pentru a asigura o cât mai bună reacție la volumul acesta uriaș de solicitări de asistență și telefoane. Este de așteptat ca în unele locuri să rămână în continuare această nevoie de a suna de mai multe ori sau de a aștepta mai mult în linie. Ne cerem scuze pentru acest lucru, dar este extrem de important ca cetățenii să se înregistreze”, a punctat purtătorul de cuvânt al MAE.

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
Andrei Țărnea ,
conflictul din Orientul Mijlociu ,
Ministerul Afacerilor Externe ,
Operațiunile de repatriere ,
razboi Iran ,
romania
3 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. lol says:
    March 2, 2026 at 11:32 am

    Daca ati fi citit si stiri neoficiale, v-ati fi pus la adapost cu un avans de 30 de zile.
    Cititi microblogul lui Dan Diaconu si trendurile economice.
    O alta preconizare: pretul motorinei la 20-30 de lei pe litru. Cand veti plati acest pret ganditi-va ca aliatul strategic v-a adus in aceasta situatie.

    Reply
    • Mother of suveran idiots is always pregnant says:
      March 2, 2026 at 9:25 pm

      Prețul motorinei va ajunge la 150 lei litrul. Și scroafele vor zbura din pom în pom ca niște gazele cu aripi diafane

      Reply
    • Anonymous says:
      March 3, 2026 at 1:59 pm

      Nu de preconizări duci lipsă matale, ci de tratament psihiatric.

      Reply
  2. Cele mai citite știri

    1
    Nu vrea nimic din tur, dar îl dă exemplu pe cel din Cupă
    2
    FOTO. BYD ATTO 2 DM‑i, noul SUV hibrid cu autonomie de 1000 km, poate fi văzut la Autoglobus Timișoara
    3
    Trump: Vom întrerupe relațiile comerciale cu Spania din cauza poziției acesteia față de ofensiva din Iran
    4
    Proiect AUR pentru alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi
    5
    Un mort și circa 40 de răniți după ce un tramvai a deraiat la Milano, în nordul Italiei
    6
    Balul Primăverii, dedicat victimelor violenței domestice
    7
    Trump anunță „operațiuni de luptă majore” în Iran
    8
    Ilie Bolojan, despre conflictul izbucnit în Iran: Toate structurile noastre sunt în alertă
    9
    Depozitare ilegală de deșeuri, la Seleuș. Primăria are termen până pe 25 martie pentru salubrizare
    10
    Miron Codrin anunță ofensivă totală împotriva drogurilor

    Mapamond

    Trump: Vom întrerupe relațiile comerciale cu Spania din cauza poziției acesteia față de ofensiva din Iran
    Președintele american, Donald Trump, a declarat marți că va întrerupe toate relațiile comerciale cu Spania din cauza poziției acesteia față de ofensiva împotriva Iranului și a afirmat că nu vrea să aibă nimic de-a face cu această țară, după ce guvernul spaniol a refuzat să autorizeze utilizarea de către Washington a bazelor militare de pe teritoriul spaniol în operațiunile militare împotriva Teheranului, transmite EFE.

    Local

    FOTO
    Foto|„Bucuria, altar al sufletului” – când primăvara se așază în gesturi simple
    Opt doamne respectabile din cadrul Centrului de îngrijire „Bunătatea” au fost răsfățate, la început de martie, prin proiectul inițiat de Parohia Arad Micălaca Nouă – Pasaj în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Francisc Neuman”, într-un gest de solidaritate care a unit generațiile.

    Ştiri sportive

    Ana Bărbosu, votată cea mai bună gimnastă a anului 2025 în Europa
    Românca Ana Bărbosu a fost votată cea mai bună gimnastă a anului 2025 pe continent, în cadrul anchetei organizate de European Gymnastics, forul european de specialitate.

    România

    Ivan, despre prețul carburanților: Ar putea ajunge la pragul psihologic de 10 lei/litru, dacă barilul de petrol va depăși 120 de dolari
    Prețul carburanților în România ar putea ajunge la 10 lei/litru dacă barilul de petrol va depăși 120 de dolari și dacă va mai crește în continuare prețul la tona de motorină, a transmis, marți, ministrul Energiei, Bogdan Ivan. 5

    UT Arad

    Trei din patru merg mai departe
    Doar juniorii mari ai Academiei UTA nu s-au calificat în fazele superioare ale Cupei României. 1

    România

    România participă la discuțiile privind umbrela nucleară a Franței (surse)
    România participă la discuțiile privind umbrela nucleară a Franței, însă, pentru moment, este prea devreme pentru o concluzie, au afirmat, marți, surse oficiale. 2

    Local

    FOTO
    Galerie foto| Dezbatere publică, în organizarea Prefecturii: Jocurile de noroc, între interzicere, zonare și reglementare strictă
    Impactul asupra sănătății publice, legătura cu infracționalitatea, argumentul moral, contribuția economică, riscul migrării în online și varianta unor zone dedicate în afara orașului – toate au fost puse pe masă într-o dezbatere organizată de Instituția Prefectului, care a reunit specialiști, reprezentanți ai industriei și aleși locali, înaintea unei decizii ce va aparține Consiliului Local Arad. 2

    Local

    Din caravana de sănătate, direct la Urgențe!
    Un bărbat de 67 de ani din Cermei care venise la un control de rutină la caravana Crucii Roșii a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital.

    Local

    Cu gândul la reorganizarea administrativă a Aradului
    Reprezentanții Consiliului Județean Arad vor organiza o dezbatere referitoare la reorganizarea administrativă a județului nostru. 1
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.