În decembrie 2005, Departamentul Naţional Anticorupţie a început urmărirea penală împotriva lui Radu Mazăre, într-un dosar în care este acuzat de retrocedări ilegale de terenuri şi cercetat pentru modul în care au fost realizate contractele de achiziţii ale primăriei şi licitaţiile publice.
Ulterior, Radu Mazăre a intentat la rândul său nu mai puţin de 16 procese împotriva procurorilor DNA şi a şefului acestei instituţii, Daniel Morar, acuzându-i pe anchetatori că i-au încălcat prezumţia de nevinovăţie, că îl hăituiesc politic şi că, prin controalele sale, blochează activitatea primăriei Constanţa.
Drept urmare, pe 3 februarie, la Judecătoria Sectorului 1 au demarat procesele civile în care Mazăre solicită atât scuze publice, cât şi daune de un miliard de lei vechi, pe care spune că intenţionează să îi doneze bătrînilor din Constanţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!