Oficialul Ministerului Sănătății a mai anunțat că va fi introdusă în lege o nouă prevedere care va interzice dreptul la libera practică a medicilor din sistemul medical public, la privat, în timpul liber, dacă respectivul medic susține că este bolnav și nu poate face gărzi la stat.
‘Mă refer la cei care pleacă la ora 11:00 de la spitalul public, la cabinetul privat și de cele mai multe ori împreună cu pacientul. Dacă nu încetăm cu acest fenomen care ne costă multe sute de milioane de lei pe an, sistemul de sănătate nu are cum să se facă bine. Eu am fost cel care a fost împotriva conceptului ca medicul să aleagă între public și privat. Nu este normal. Medicul, după programul de la public, are dreptul să facă ce vrea cu profesia lui. Dar nu este corect ca în timpul programului de la public să activeze în programul de la privat. Eu îmi asum să desfac contractul de muncă al medicului care este prins în timpul programului de lucru la public, în altă zonă decât în cabinetul său din spital. Nu putem fi ipocriți și nu putem avea lombosciatică doar la spitalul public, dar apoi să stăm 12 ore în picioare în cabinetul privat’, a declarat ministrul Rogobete.
El a subliniat că scutirile de gărzi vor fi reevaluate la nivel național, după evenimentul de la Constanța, unde 75% din personalul medical avea lombosciatică și scutire de gardă la spitalul public, dar toți aveau activitate operatorie în privat.
‘Se mai introduce o măsură nouă, în curând: cine are scutire de gardă, nu mai are voie prin lege, își pierde dreptul de liberă practică (în privat, n.r.), dacă după orele de program din sistemul public este fără activitate medicală, pentru a proteja un om care are probleme de sănătate să se recupereze mai repede’, a mai afirmat ministrul Alexandru Rogobete.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XEu cred că zice bine, nu?
Sa nu mai amintim cate se fura de la spitalele publice si le gaseste la privat , incepand de la amaratul de bandaj pana la instrumentele medicale si medicamente
Eu cred ca nu ar trebui sa lucreze privat si sa se odihneasca la stat…Nu ma poate convinge nimeni ca actul mefical poate fi de caliate dupa 14 ore zilnic…
Este corect. Dar de ce nu se ia si de profesori. Ati vazut cati profesori de matematica , romana si engleza , in general, dau meditatii? astea 90% sunt neimpozate. Furt pe faza fara ca finantele sa se sesiseze. Propun ca noul minister al invatamantului sa dea o lege in care profesorii sa opteze intre a profesa in regim public sau privat. Acelasi lucru si la medici. Nu poti face un consult super surmenat.
Astept injuraturile de rigoare.
Si cine ii va prinde? Legi avem pentru toate, punerea lor in aplicare e problema… Si acum, potrivit contractului si codului muncii, sunt sanctionati (disciplinar si financiar) daca nu sunt prezenti la locul de munca… Oare cati au fost sanctionati in realitate?
Şi al judecătorilor ce nu dau sentinţa după cel mult 3 zile nu 10 ani ! La toţi nesimţiţii !
sunt doar somități . fără ei se va închide spitalul :))) vezi cardiologia din arad
-
la cardio la reconsult esti chemat in privat la d l dr pe 500. unde nu primesti reteta
daca iti rupi picior din upu esti rimis a reconsult la privat si dupa cm la med fam
toate controalele se fac in privat pe sume mari
toti stiu si tolereaza ilegalitatea
Si sistemul asta e praf, pai tu ca medic te plangi la tv ca esti epuizat de garzi prin spitale, dar te poti pensiona oricand lasand un medic tanar in locul tau. Pe deasupra , lucrezi cat poti la stat, culmea la spital nu te poti ocupa de pacienți ca sunt prea multi, dar ca pacient poti merge dupa ora 12 sau 14 la el la cabinet, acolo dintr-o data medicul e apt de munca si totul e ok, doar primeste bani pe consultatie . Ne furam singuri caciula. Aceeasi medici la stat sau privat, dar primesc bani din doua parti . Din pacate e foarte grav ce se intampla, foamea de bani e prea mare. Lasati tinerii sa munceasca , nu ii terminati si impingeti sa plece din tara , stau medici mumii prin spitale si cabinete si ocupa locul unor tineri dornici de munca . Mi greata de voi !
Păi, să vină prin spitale să vadă cum respectă orarul. Are program de la ora 8, și doftorul vine la 11. Cică e studenții prin spital. Vine la 11,30 la cabinet, stă până la 12,30, și pleacă………….la cabinetul lui privat. Îți dă și o carte de vizită la privat. Să tot fii doftor.
și deja se pun să închidă centrele de
permanență din județ
așa se face economie 😀
Care lucrează la stat sa nu aibă voie sa lucreze și la privat…
De acord! Suntem in 2026. Exista sisteme digitale de pontaj pe baza de recunoaștere facială. Asemenea sisteme ar trebui instalate in toate instituțiile publice. Pe lângă siguranță oferita celor dinăuntru, se pot face pontajele in mod automat si gata. Gata cu multe categorii bugetare(știu ei cine) care ajung la 9 si pleacă după prânz când își iau copii de la scoli si nu se mai întorc. Tot timpul ne complicam si desfacem firul in 4. Daca semnează pontajul pe 8 ore, 8 ore trebuie sa fie acolo. Daca vrea după aceea sa mai lucreze, foarte bine, daca nu sa lase pe altul.