Mona Muscă îşi susţine astfel colegul liberal, Dragoş Ujeniuc, a cărui plângere penală împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor a trecut mai întâi prin biroul procurorului general.
Dragoş Ujeniuc a fost deranjat de faptul că denunţurile care privesc persoane importante sunt analizate mai întâi de Ilie Botoş înainte de a fi înaintate pentru cercetări. Procurorul General a negat această informaţie şi a replicat, în schimb, că Ujeniuc ar fi cercetat într-unul din cele 22 de dosare de mare corupţie care vor fi preluate de DNA.
De fapt, această replică a declanşat reacţia fostului ministru al culturii, care crede că, ameninţând cu declanşarea unei cercetări penale pe baza unei anonime, Ilie Botoş dă dovadă de lipsă de profesionalism şi moralitate.
Potrivit legislaţiei în vigoare, procurorul general poate fi demis de preşedintele Traian Băsescu la propunerea Ministerului Justiţiei, cu avizul consultativ al CSM.
Citiți principiile noastre de moderare aici!