‘Un prim motiv de nelegalitate, circumscris cerinței privind cazul bine justificat, invocat de reclamantă, se referă la faptul că pârâta Curtea Constituțională a interpretat în mod abuziv atribuția prevăzută de art. 146 lit f) din Constituție, sesizându-se din oficiu, deși art. 10 din Legea 47/1992 prevede expres că sesizarea trebuie făcută în scris și motivat. Curtea reține că acest prim motiv de nelegalitate este întemeiat, în condițiile în care, conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 47/1992, ‘(1) Curtea Constituțională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituție, republicată, sau de legea sa organică. (2) Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate’. Dispozițiile sunt situate în Secțiunea 1 – Dispoziții comune a Capitolului III – Competența Curții Constituționale, ceea ce înseamnă că acestea se aplică în privința exercitării tuturor atribuțiilor prevăzute de art. 146 din Constituție, ca regulă, sesizarea din oficiu fiind reglementată în mod expres de Legea 47/1992, în următoarele cazuri de excepție: asupra inițiativelor de revizuire a Constituției – art. 11 alin. (1) pct. A lit a) din lege; asupra legii de revizuire a Constituției – art. 23 alin. (1) din lege; în privința inițiativei legislative a cetățenilor’, se precizează în motivare.

Potrivit documentului, alte motive de nelegalitate invocate de reclamantă se referă la faptul că hotărârea atacată a fost emisă și cu încălcarea articolului 2 din Constituție privind suveranitatea, ca principiu constituțional general, și arată că, prin hotărârea menționată, Curtea Constituțională a încălcat suveranitatea poporului român, anulând întreaga procedură electorală, lăsând România fără ‘președinte legitim ales de poporul român’ și aruncând-o într-o ‘criză politică profundă’, care nu s-a încheiat nici în prezent, la peste patru luni de la anularea alegerilor.

‘Or, Curtea Constituțională a exercitat suveranitatea poporului român în nume propriu, impunând poporului român un președinte neales, numit de chiar Curtea Constituțională, cu încălcarea gravă a prevederilor Constituției României, deși, potrivit art. 142 alin. (1), Curtea Constituțională ar fi trebuit să fie garantul supremației Constituției. De asemenea, arată reclamanta că hotărârea atacată a fost emisă și cu încălcarea dreptului fundamental de a alege, prevăzut de art. 36 alin. (1), coroborat cu art. 81 alin. (1) din Constituția României. Arată reclamanta, sub acest aspect, că dreptul său de cetățean cu drept de vot a fost vătămat prin Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024, pentru că votul său valabil exprimat în turul I din data de 24 noiembrie 2024 a fost anulat și a fost împiedicată să își exprime votul în turul al II-lea din 8 decembrie 2024, prin aplicarea ștampilei ‘votat’ pe unul din cei doi candidați care fuseseră validați prin Hotărârea CCR nr. 31, ca și cum ar fi fost un cetățean lipsit de drepturile electorale, deși nu este în ipoteza prevăzută de art. 36 alin. (2) din Constituția României, iar art. 53 alin. (1) din Constituția României prevede că restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți se poate face numai prin lege’, se precizează în documentul instanței.

Curtea de Apel Ploiești a reținut în motivare că sunt întemeiate criticile aduse, în condițiile în care, prin anularea integrală a întregului proces electoral, cetățenii ‘au fost lipsiți de posibilitatea de a-și alege candidații preferați pentru ocuparea funcției de președinte al României’.

De asemenea, Curtea reține că este întemeiat și motivul de nelegalitate privind încălcarea condițiilor de fond prevăzute de articolul 52 din Legea 370/2004 necesare pentru anularea alegerilor.

‘Astfel, conform prevederilor art. 52 alin. (1) din legea menționată, ‘(1) Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor’. Or, în prezenta cauză, pretinsele fraude reținute în motivarea hotărârii contestate, fără a fi dovedite în mod corespunzător, nu vizează cerința prevăzută de lege, respectiv votarea și stabilirea rezultatelor de natură a modifica atribuirea mandatului sau ordinea candidaților, ci o etapă anterioară procesului de votare, respectiv etapa derulării campaniei electorale anterioare votului propriu-zis, vizând modalitatea de informare a alegătorilor prin intermediul social-media, respectiv finanțarea campaniei electorale, aspecte care nu intră sub incidența textului de lege indicat’, motivează judecătorul.

În prezenta cauză, aspectele reținute de Curtea Constituțională în motivarea hotărârii atacate se referă la o etapă anterioară procesului de votare, respectiv etapa derulării campaniei electorale anterioare votului propriu-zis, vizând modalitatea de informare a alegătorilor prin intermediul social media, respectiv finanțarea campaniei electorale, aspecte care nu se circumscriu cerinței din Raportul Comisiei de la Veneția, referitoare la necesitatea ca aspectele invocate să vizeze afectarea rezultatului alegerilor, menționează magistratul.

În consecință, Curtea reține că și acest motiv de nelegalitate invocat de reclamantă este întemeiat.

Conform motivării, cu privire la competența Curții de Apel Ploiești și excepția necompetenței generale invocate de reprezentantul Ministerului Public, judecătorul a respins excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești invocată de reprezentantul Ministerului Public, întrucât reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, arată că hotărârea contestată este un act administrativ normativ, iar din această perspectivă competența materială revine curții de apel, având în vedere emitentul actului, respectiv Curtea Constituțională a României, aceasta fiind o autoritate publică centrală.

Sursa: AGERPRES

Citește și:

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor, contestată și de Curtea Constituțională