Normele internaţionale prevăd notificarea oficială a unei asemenea măsuri restrictive, iar acest lucru se poate face numai cu avizul Organizaţiei Internaţionale a Epizootiilor.
Uniunea Europeană va lua mâine o decizie privind importurile de carne de pasăre din România, întrucât nu există indicii care să confirme prezenţa gripei aviare în ţara noastră.
Agenţiile de presă susţin că Ungaria, Polonia, Grecia, Austria, Ucraina, Bulgaria, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Macedonia, Serbia şi Muntenegru, precum şi provincia Kosovo au luat deja această măsură.
Presupusele măsuri restrictive nu au un impact economic major, afirmă autorităţile române, care precizează însă că nu au primit nici o notificare oficială despre încetarea importurilor. Iuliu Winkler – ministru delegat pentru Comerţ Există un Organism Internaţional al Epizootiilor, nici un fel de măsură restrictivă nu poate fi luată fără ca acest organism să notifice prezenţa unui tip sau altul de boală animală.
Nu este cazul României şi nu am fost notificaţi oficial din partea ţărilor vecine sau a Uniunii Europene. Pe de altă parte, comisarul European pentru Sănătate a anunţat că Uniunea Europeană va lua miercuri o decizie privind importurile de carne de pasăre din România.
Deocamdată, forurile europene au interzis temporar importurile din Turcia, din cauza unor indicii despre existenţa gripei aviare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!