aradon.ro Web analytics


Prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, afirmă că sprijinul pentru învestirea unui guvern poate fi negociat doar transparent, prin noi consultări convocate de șeful statului și printr-o înțelegere scrisă, bazată pe principii, „nu pe negocieri făcute pe picior”. Secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, a declarat că „guvernul trădării” a căzut, iar PNL cere președintelui Nicușor Dan să convoace consultările conform Constituției.

Local

Vineri începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Local

A treia zi de grevă generală| SANITAS ia în calcul un protest permanent la București
Greva generală din sistemul sanitar a intrat în cea de-a treia zi consecutivă, iar sindicaliștii spun că sunt pregătiți să intensifice protestele. La Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad continuă reprogramarea consultațiilor și intervențiilor care nu reprezintă urgențe, în timp ce Federația SANITAS analizează organizarea unui protest permanent în Capitală. 2

Local

Interviu JA cu Călin Pop, solistul trupei „Celelalte cuvinte”
„Pasiunea pentru muzică, respectul și bucuria de a cânta ne-au ținut împreună”

Local

GALERIE FOTO| Peste 100 de oieri arădeni au plecat la București: „Ne ducem să ne cerem drepturile”
Fermieri din mai multe zone ale județului Arad au pornit, miercuri seara, spre Capitală pentru a protesta față de restricțiile care au blocat exporturile de ovine. Ei avertizează că, în lipsa unor măsuri urgente, numeroase ferme riscă să intre în faliment.

Local

POLITIC. „AUR a votat împotriva înzestrării Armatei române”
Senatorul USR Răzvan Anghel critică votul dat de AUR împotriva programului SAFE, prin care România poate investi miliarde de euro în înzestrarea Armatei și în dezvoltarea industriei naționale de apărare. 1

România

Bolojan: Evaluările agențiilor de rating - influențate de instabilitatea politică; am ajuns aici din vina acțiunilor PSD
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că evaluările agențiilor de rating pentru România sunt influențate de condițiile de instabilitate politică și de declarațiile că tot ce s-a făcut a fost greșit și pot duce la o perspectivă îngrijorătoare, el susținând că s-a ajuns aici nu din vina sa, ci „din acțiunile pe care le-a întreprins PSD în ultima perioadă”.

Mapamond

Trump pierde accelerat sprijin în rândul americanilor, inclusiv printre simpatizanții republicani
Un procent record de 73% dintre americani consideră că președintele Donald Trump nu a reușit să rezolve problemele cele mai urgente ale SUA, o nemulțumire larg răspândită inclusiv în rândul republicanilor, al căror sprijin pentru el a scăzut la un nou minim, potrivit unui sondaj CNN publicat miercuri, relatează agenția EFE. 1

România

Bolojan: Închiderea centralei de la Cernavodă ne afectează. Fac un apel la cetățeni să reducă voluntar consumul la orele de seară
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că închiderea centralei de la Cernavodă ne afectează, menționând că România va fi pusă în situația de a porni producția de gaz, pe fotovoltaic, eolian și stocare, precum și să apeleze la importuri. 2

România

Pîslaru: 2 din 3 persoane din sistemul medical vor avea creșteri salariale. Celorlalți li se mențin veniturile
Două din trei persoane din sistemul medical vor avea creșteri salariale prin noul proiect de lege a salarizării, iar celorlalți li se mențin veniturile actuale, fiind la pragul superior, susține ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.