BUCUREŞTI. După 20 noiembrie este posibil să ningă în toată ţara, informează Mediafax. Potrivit aceleiaşi surse, primele ninsori sunt preconizate de la 1 noiembrie, la munte, iar după 20 noiembrie se vor extinde în toată ţara. În urma videoconferinţei de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), ce a avut loc astăzi, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a precizat faptul că ninsorile se vor extinde în toată ţara după data de 20 noiembrie, iar dacă în luna decembrie va fi mai frig, în ianuarie temperaturile vor fi apropiate de norme, temperatura media pentru ianuarie fiind în jurul valorii de minus trei grade. Totuşi, Ion Sandu a precizat în videoconferinţă că populaţia nu trebuie să se aştepte la o iarnă grea, ci la temperaturi medii de aproximativ minus zece grade Celsius. Potrivit Mediafax, directorul ANM a avertizat că există şi posibilitatea ca atât în luna ianuarie cât şi în luna februarie să existe o săptămână sau 10 zile când temperaturile să scadă şi până la minus 15 grade sau minus 20 de grade Celsius.
Primele ninsori, dupa 20 noiembrie
Directorul Adminitraţiei Naţionale de Meteorologie spune că nu trebuie să ne aşteptăm la o iarnă ieşită din comun.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
1
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Mapamond
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!