Primii expulzaţi spre Transnistria au fost cei din Bucovina de Sud. Au urmat apoi cei din Dorohoi, Rădăuţi şi alte localităţi din Moldova. Conform unui raport al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului lansat anul trecut, în perioada 1941-1943, au fost deportaţi sute de mii de evrei români şi ucraineni de pe teritoriul aflat sub administraţie românească.
Dintre aceştia, peste 300 de mii au fost ucişi. La ei se adaugă peste 135 de mii de evrei români deportaţi din afara ţării şi din nordul Transilvaniei, aflată sub administraţie ungară. În aceeaşi perioadă, au fost deportaţi de pe teritoriul românesc şi 25 de mii de rromi.
Anul acesta, chiar în ziua în care lumea comemora Ziua Internaţională a Holocaustului, senatorii români au aprobat Legea Holocaustului. Aceasta prevede pedepsirea cu închisoare de la trei la 15 ani a persoanelor vinovate de constituirea organizaţiilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, şi cu închisoare de la trei luni la trei ani şi interzicerea unor drepturi a celor care răspîndesc, vând sau confecţionează simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe.
În plus, ţara noastă s-a angajat să creeze un muzeu dedicat victimelor Holocaustului, să anuleze deciziile de reabilitare a unor criminali de război, precum şi să introducă în programa şcolară cursuri despre genocidul din timpul celui de-al doilea război mondial. În România, Ziua Holocaustului a fost instituită în 2004, de guvernul Năstase, la solicitarea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!