La mijlocul secolului al XIX-lea, ca urmare a implicării marilor puteri în estul Europei, Moldova şi Muntenia au beneficiat de o conjunctură internaţională favorabilă unirii lor. Nu s-a acceptat însă decât o unire incompletă sub forma unui stat numit Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei.
Viitorul stat urma, conform Convenţiei de la Paris încheiată între marile puteri europene, să aibă instituţii şi conduceri diferite la Bucureşti şi la Iaşi. Partizanii unirii au speculat însă o lacună a Convenţiei, care nu specifica obligativitatea alegerii a doi domni diferiţi în cele două ţări.Unioniştii au susţinut candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, un fost revoluţionar de la 1848.
Acesta a fost votat domn al Moldovei la Iaşi pe 5 ianuarie, iar pe 24, în ciuda opoziţiei conservatorilor, a fost ales şi domn al Munteniei. Timp de 3 ani, unirea nu a fost completă, cele două ţări continuând să aibă administraţii, guverne şi parlamente separate.
Abia la 24 ianuarie 1862 Cuza a putut proclama unirea politică definitivă a Principatelor, iar capitala a fost stabilită la Bucureşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!