Şi la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, tricolorul va fi coborât în semn de doliu.
La fel se va întâmpla şi la punctele pentru trecerea frontierei şi în aeroporturi, porturi, gări, autogări şi ambarcaţiuni sub pavilion românesc.
Posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător. Ultima zi de doliu naţional pe teritoriul României a fost declarată în 2005, tot într-o vineri, când au avut loc funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea.
Trimite articolul
Xmasoneria somată să nu intervină în alegerea patriarhului
bucureşti – pin îl acuză pe sorin frunzăverde de implicare în alegerea noului patriarh, şi cere şefului masoneriei române, eugen chirovici, să se delimiteze de acţiunile acestuia.
acelaşi partid soclicită marelui maestru al marii loji naţionale din românia să limiteze acţiunile unui grup de colegi de-ai săi care încearcă să influenţeze votul pentru alegerea noului patriarh.
este vorba de unii masoni, membri ai comisiilor din adunarea naţională bisericească, precum şi din adunarea eparhială a sfintei arhiepiscopii a bucureştiului, care au desfăşurat în ultimele zile un lobby printre persoanele care au drept de vot pentru alegerea noului patriarh pentru a încuraja alegerea unui candidat la scaunul patriarhal care, conform spuselor acestora ar fi mai apropiat de valorile masonice decat alţi candidaţi, conform amos news.
pin îl acuză pe sorin frunzăverde că ar coordona aceste acţiuni şi spune că acesta nu e la prima acţiune de acest gen şi că ar fi influenţat alegerea mitropolitului pe ardeal, i.p.s. laurenţiu streza.
caon