aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Ştiri sportive
Inter Milano, mai aproape de finala Ligii Campionilor, după 2-0 cu AC Milan

Inter Milano, mai aproape de finala Ligii Campionilor, după 2-0 cu AC Milan

la 11 May 2023 01:23

Inter Milano, mai aproape de finala Ligii Campionilor, după 2-0 cu AC Milan

Foto: EPA-EFE/Roberto Bregani
11 May 2023 01:23
Inter Milano a făcut un pas important spre finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe AC Milan cu scorul de 2-0 (2-0), miercuri seara, pe stadionul San Siro, într-un meci considerat în deplasare, în prima manşă a semifinalelor.
Inter Milano a făcut un pas important spre finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe AC Milan cu scorul de 2-0 (2-0), miercuri seara, pe stadionul San Siro, într-un meci considerat în deplasare, în prima manşă a semifinalelor.

Trimite articolul

X

Inter s-a impus în ”Derby de la Madonnina” prin golurile marcate de Edin Dzeko (8), Henrih Mhitarian (11), dar a avut şansa de a câştiga şi mai clar şi de a tranşa calificarea.

Nerazzurri au avut un început formidabil de meci, cu două goluri în primul sfert de oră şi alte ocazii mari ratate în faţa unei formaţii în degringoladă.

Inter a deschis scorul în min. 8, când bosniacul Edin Dzeko a reluat din voleu de lângă Davide Calabria, la cornerul executat de Hakan Calhanoglu.

Echipa antrenată de Simone Inzaghi şi-a dublat rapid avantajul, în min. 11, când Dimarco a centrat în marginea careului, Lautaro Martinez a lăsat mingea pentru Mhitarian, iar armeanul l-a învins pe Maignan cu un şut pe centrul porţii.

Inter a fost aproape de golul al treilea, dar turcul Hakan Calhanoglu (ex-AC Milan) a şutat în bară de la circa 25 de metri (16), faza a continuat iar şutul lui Mhitarian a fost apărat de Maignan.

Internazionale a creat din nou pericol prin Dzeko (24), însă bosniacul a fost imprecis de data aceasta.

AC Milan a trecut prin noi emoţii şi în min. 31, când arbitrul a dictat penalty pentru Inter, la un duel între Kjaer şi Lautaro Martinez, însă a revenit asupra deciziei după vizionarea reluărilor video.

Rossoneri au reuşit să echilibreze disputa în finalul primei reprize şi au început partea secundă destul de avântat, însă Brahim Diaz a şutat periculos, însă pe lângă poartă (49), iar coechipierul său Junior Messias (51) a ratat o ocazie şi mai mare.

În careul celălalt, Maignan s-a remarcat în min. 53, salvându-şi echipa de la un nou gol, în faţa lui Dzeko.

Cea mai mare şansă a echipei antrenate de Stefano Pioli a fost ratată de Tonali (63), care a şutat din marginea careului, dar balonul a lovit bara.

Ultima parte a meciului a fost o ”zbatere pe uscat” a gazdelor, care nu au reuşit să îşi creeze ocazii clare de gol la poarta lui Onana, singurul şut expediat de AC Milan pe spaţiul porţii camerunezului în acest meci venind abia în min. 90+2. De partea cealaltă, Inter a părut mai interesată de conservarea rezultatului, în ciuda faptului că defensiva rivalei a prins o zi foarte slabă, spre dezamăgirea unor legende ale ”diavolului milanez”, precum Paolo Maldini, Andrei Şevcenko sau Andrea Pirlo (fost jucător şi la Inter), dar şi a liderului circuitul profesionist de tenis, sârbul Novak Djokovic, toţi aflaţi în tribune. De partea cealaltă, Inter a fost urmărită pe viu de fostul său atacant Samuel Eto’o la acest al 236-lea derby milanez din istorie şi al cincilea din Champions League. AC Milan a pierdut pentru prima oară cu Inter în Liga Campionilor, după două egaluri (şi calificare) în semifinalele din 2003 şi două victorii în sferturile din 2005. Însă, Milan a pierdut toate cele trei dueluri cu rivala din 2023, după 0-1 cu în Serie A şi 0-3 în Supercupa Italiei.

Manşa secundă se va juca tot pe San Siro, în data de 16 mai, când Inter va fi echipa gazdă.

Ultima echipă italiană care cucerit trofeul Champions League a fost Inter, în 2010. AC Milan, care a cucerit trofeul de şapte ori, a jucat ultima finală în competiţie în 2007.

AC Milan – Inter Milano 0-2 (0-2)
Au marcat: Edin Dzeko (8), Henrih Mhitarian (11).
Milano, Stadio San Siro: 75.532 spectatori
Liga Campionilor – semifinale (tur)

Au evoluat echipele:
AC Milan: 16. Mike Maignan – 2. Davide Calabria (căpitan; 20. Pierre Kalulu, 82), 24. Simon Kjaer (28. Malick Thiaw, 59), 23. Fikayo Tomori, 19. Theo Hernandez – 8. Sandro Tonali, 33. Rade Krunic – 56. Alexis Saelemaekers (27. Divock Origi, 60), 4. Ismael Bennacer (30. Junior Messias, 18), 10. Brahim Diaz (32. Tommaso Pobega, 82) – 9. Olivier Giroud. Antrenor: Stefano Pioli.
Rezerve neutilizate: 83. Antonio Mirante, 92. Lapo Nava – 5. Fode Ballo-Toure, 12. Ante Rebic, 46. Matteo Gabbia, 90. Charles De Ketelaere.
Inter: 24. Andre Onana – 36. Matteo Darmian, 15. Francesco Acerbi, 95. Alessandro Bastoni – 2. Denzel Dumfries, 23. Nicolo Barella, 20. Hakan Calhanoglu (5. Roberto Gagliardini, 78), 22. Henrih Mhitarian (77. Marcelo Brozovic, 62), 32. Federico Dimarco (6. Stefan De Vrij, 70) – 10. Lautaro Martinez (11. Joaquin Correa, 78), 9. Edin Dzeko (90. Romelu Lukaku, 70). Antrenor: Simone Inzaghi.
Rezerve neutilizate: 1. Samir Handanovic, 21. Alex Cordaz – 8. Robin Gosens, 12. Raoul Bellanova, 14. Kristjan Asllani, 33. Danilo D’Ambrosio, 46. Mattia Zanotti.

Arbitru: Jesus Gil Manzano; arbitri asistenţi: Diego Barbero, Angel Nevado; al patrulea oficial: Jose Maria Sanchez (toţi din Spania)
Arbitru video: Juan Martinez Munuera; arbitru asistent video: Alejandro Hernandez (ambii din Spania)
Cartonaşe galbene: Krunic (45+1), Mhitarian (45+1), Tomori (64).

Sursa: AGERPRES

 

Trimite articolul

X
Taguri:
AC Milan ,
fotbal ,
inter milan ,
liga campionilor ,
uefa champions league
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    UTA nu mai joacă amicalul de duminică
    2
    Loteria Română: Milioane de euro la tragerile Loto 6/49 şi Joker din 11 ianuarie
    3
    Primarul Aradului nu a găsit soluții legale pentru transport public gratuit și cere modificări legislative
    4
    Trump se declară „nerăbdător” să o întâlnească pe Machado şi că va fi o „mare onoare” dacă ea îi va preda Nobelul său pentru Pace
    5
    Afirmaţiile lui Trump despre nave ruseşti şi chineze în apropierea Groenlandei, contestate de diplomaţi şi de datele de monitorizare a traficului
    6
    Zeci de victime au renunțat la ordinul de protecție, în Arad
    7
    Zboruri anulate pe Aeroportul din Frankfurt din cauza zăpezii şi poleiului
    8
    SFATURILE LUI RELI: Gata cu lenea şi resemnarea!
    9
    Adăpostul de noapte, peste capacitate
    10
    Schimbare pe banca tehnică la Victoria Ineu

    Local

    Primarul Aradului nu a găsit soluții legale pentru transport public gratuit și cere modificări legislative
    Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.

    Local

    Spitalul Județean: Dozatoare de apă fără pahare. Sau pahare contra cost de la tonomatul de cafea
    Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.

    Local

    Drumurile din nord, gata în acest an
    Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.

    Local

    Compartiment nou de recuperare neurologică, la Județean
    Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.

    ARADON Sport local

    Ştim încă două echipe finaliste
    Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.

    Local

    Procurorul arădean Miron Codrin, candidat la șefia DIICOT Central
    Miron Codrin și-a depus candidatura pentru funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). 1

    ARADON Sport local

    S-au remarcat pe tabla cu 64 de pătrăţele

    Advertorial

    Rucsacuri elegante de damă: când și cum le porți
    Rucsacul elegant a devenit o alegere firească pentru zilele aglomerate: îți lasă mâinile libere, stă bine în ținută și îți păstrează lucrurile organizate. Dacă ai avut momente în care un rucsac ți s-a părut „prea casual”, de obicei problema a ținut de model, materiale sau felul în care l-ai purtat.

    ARADON Sport local

    Apţi pentru a arbitra în Liga 2
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.