Echipa naţională de tineret (U20) feminin a
României a învins Olanda în primul
meci la Campionatul European – Divizia B de la Ohrid
(Macedonia). Formaţia pregătită de
către Mădălin Piperea a
câştigat cu scorul de 79-63, iar tripleta
Claudia Pop – Eniko Tarţa – Elisabeth Pavel a
făcut legea împotriva batavelor, care
totuşi şi-au adjudecat primul sfert cu 22-17.
Următoarele două acte au aparţinut
în totalitate României care s-a impus cu
22-8 şi 24-8, înainte de a ceda ultimul
sfert cu 25-16. Claudia Pop a izbutit 24 puncte, 4
recuperări, 2 pase decisive şi 2
intercepţii în 35 de minute de joc,
componenta BC ICIM, Eniko Tarţa a adăugat 20
puncte, 3 recuperări şi 2 intercepţii
în 30 de minute, iar jucătoarea care a s-a
transferat în această vară de la Arad
la Satu Mare, Elisabeth Pavel a reuşit un
double-double cu 19 puncte şi 10 recuperări,
în 34 de minute de joc. Antrenorul
Mădălin Piperea a rulat întreg lotul de
jucătoare, nouă dintre acestea reuşind
să marcheze cel puţin un punct. Alături
de tripleta amintită au mai marcat: Manta 4,
Munteanu 4, Uiuiu (foto stânga, alături de
Elisabeth Pavel) 3, Şanta 2, Chivu 2 şi
Teodorescu 1.
Slovacia a trecut, scor 94-83, de Israel în
celălalt meci al Grupei B în cadrul primei
zile din faza preliminară. România a avut
liber ieri, în ziua a doua, urmând ca
astăzi să întâlnească
Slovacia, cu începere de la orele 13.00,
următoarele adversare fiind Macedonia (vineri)
şi Israel (duminică).
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!