Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, care s-a confruntat cu probleme medicale în ultima perioadă, va conduce prima reprezentativă la meciul cu Turcia, precum şi la următorul din play-off-ul Cupei Mondiale 2026 în cazul calificării, a anunţat Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.
Local
Opt doamne respectabile din cadrul Centrului de îngrijire „Bunătatea” au fost răsfățate, la început de martie, prin proiectul inițiat de Parohia Arad Micălaca Nouă – Pasaj în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Francisc Neuman”, într-un gest de solidaritate care a unit generațiile.
Ştiri sportive
Românca Ana Bărbosu a fost votată cea mai bună gimnastă a anului 2025 pe continent, în cadrul anchetei organizate de European Gymnastics, forul european de specialitate.
România
Prețul carburanților în România ar putea ajunge la 10 lei/litru dacă barilul de petrol va depăși 120 de dolari și dacă va mai crește în continuare prețul la tona de motorină, a transmis, marți, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
UT Arad
Doar juniorii mari ai Academiei UTA nu s-au calificat în fazele superioare ale Cupei României.
România
România participă la discuțiile privind umbrela nucleară a Franței, însă, pentru moment, este prea devreme pentru o concluzie, au afirmat, marți, surse oficiale.
Local
Impactul asupra sănătății publice, legătura cu infracționalitatea, argumentul moral, contribuția economică, riscul migrării în online și varianta unor zone dedicate în afara orașului – toate au fost puse pe masă într-o dezbatere organizată de Instituția Prefectului, care a reunit specialiști, reprezentanți ai industriei și aleși locali, înaintea unei decizii ce va aparține Consiliului Local Arad.
1