Apărarea a fost, ca de fiecare dată în ultimii ani, „călcâiul lui Achile”. Nu e nicio surpriză, știam că acolo vor fi probleme. Iar Daco Getica a știut acest lucru și a profitat din plin. La primul gol, Copaci a fost depășit de situație, după care a făcut henț, iar din lovitura liberă rezultată mingea a ajuns la Voicu, acesta umilindu-l pe Benga.
La golul doi, mai mulți jucători ai UTA-ei s-au uitat doar cum manevrează mingea doi jucători ai gazdelor, unul dintre ei, Stănescu, reușind apoi o execuție de maestru, cu care l-a surprins și pe Bodea.
În partea secundă, revenirea în joc a arădenilor a fost tardivă, deoarece multe acțiuni s-au stins în preajma careului, iar când era de marcat, elevii lui Ionuț Popa au părut timorați, indeciși.
Vine meciul cu Farul, trebuie schimbat ceva. E drept, mai e mult de muncit cu jucătorii, la omogenitate, la încredere. Ionuț Popa trebuie să arate că știe ce are de făcut, iar fanii să se bucure, sâmbătă, de prima victorie a UTA-ei.
Mai e de muncit cu jucătorii de la UTA
Mai e de muncit cu jucătorii de la UTA
Arad. Prima etapă, prima înfrângere pentru UTA. Din păcate, greșeli personale impardonabile au făcut să se ajungă la scorul de 2-0.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
România
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul „Henri Coandă”. La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.
România
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Mapamond
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
UT Arad
Adrian Mihalcea speră ca istoria să se repete și echipa arădeană să joace, iarăși, bine și să câștige cu Petrolul.
1
Local
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Citiți principiile noastre de moderare aici!