„O echipă care ne-a pus probleme, sunt binevenite aceste jocuri, următoarele vor fi pe aceeași linie. Avem nevoie de adversari buni, să ne putem testa limitele. Jocul a fost plăcut, băieții s-au angrenat. Am dat credit și copiilor, în ultimele 30 de minute am avut opt pe teren. Mă bucură implicarea, venim după două săptămâni dificile ca și încărcătură, dar băieții răspund destul de bine. De săptămâna viitoare intrăm în ultima perioadă de pregătire, numărul de antrenamente va scădea, dar intensitatea rămâne aceeași”, a punctat Adrian Mihalcea, menționând că e posibil să apară încă un nume nou. „Suntem în tratative cu încă un jucător, e posibil să ajungă săptămâna viitoare (nr. aceasta). E vorba de un fotbalist român, mijlocaș central experimentat, care poate face și faza de atac și cea de apărare”, a mai spus antrenorul „Bătrânei Doamne”. „Insist mult să se joace în față, nu vrem să apărăm un 0-0, este o chestie logică. Vrem să jucăm perpendicular pe poartă pentru a avea un câștig în teren și a ajunge mai repede să înscriem”, a adăugat tehnicianul.
Seria meciurilor de verificare continuă pentru utiști miercuri, la Șiria. De la 18:30, UTA întâlnește Șoimii Lipova, componentă a ligii a III-a.
Ultimul amical al elevilor lui Mihalcea va fi, la finele săptămâni, cu Mako (Ungaria – III).
Mihalcea: „Vrem rivali care să ne testeze limitele”
Mihalcea: „Vrem rivali care să ne testeze limitele”
UTA a trecut în cel de-al doilea amical al verii de divizionara secundă maghiară Szeged 2011, scor 3-0, tehnicianul Adrian Mihalcea declarându-se, la finele jocului, mulțumit.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea n-au putut bate nici ultima clasată, deși la un moment dat a întors scorul.
4
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Local
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!