MONEASA - Seriile interminabile de alergări în pantă i-au stors de puteri pe fotbaliştii echipei UTA.
MONEASA. Spre deosebire de Batin, de exemplu, Edson a acuzat frigul din plin, pregătindu-se cu trei perechi de pantaloni. De voie, de nevoie, acesta s-a conformat antrenamentelor.
MONEASA. Unul din cei mai îndrăzneţi jucători de la Moneasa este vârful Paul Batin. Acesta efectuează antrenamentele în pantaloni scurţi, fără să îi pese de temperaturile extrem de scăzute.
MONEASA. Precum ceilalţi fotbalişti aflaţi sub comanda lui „nea Popică”, Nădăban nu-şi mai simţea nicio părticică din corp după antrenament, afundându-se într-un fotoliu din holul hotelului.
MONEASA. După ce au alergat „cu noaptea-n cap” până pe vârful Izoi, utiştii au efectuat al doilea antrenament, sâmbătă, pe terenul din Moneasa, tare şi îngheţat bocnă.
MONEASA. Unul dintre cei „vinovaţi” pentru momentele de destindere intervenite în scurtele momente de pauză este Dino Eze.
MONEASA - Directorul tehnic al FCM UTA, Ionuţ Popa, i-a pus în gardă pe componenţii lotului asupra dificultăţii antrenamentului de sâmbătă după-amiaza. Şi, chiar pe drumul spre pârtia de schi, unde a avut loc extenuanta şedinţă de pregătire, le-a avansat, în glumă, o... soluţie: 500 de euro şi pot rămâne pe terasa hotelului Parc!
MONEASA. În cantonamentul de la Moneasa a reapărut preşedintele Giovanni Catanzariti, împreună cu soţia şi cu băieţelul său plin de viaţă. Atenţia lui „Gio” i-a fost atrasă imediat de Bodea, îmbrăcat într-un echipament Juventus.
MONEASA - Mister le-a pregătit „surprize” elevilor săi, solicitându-i la maximum din punct de vedere fizic.
MONEASA - Grupele de elită ale Centrului de copii şi juniori de la FCM UTA vor beneficia de mini-stagii de pregătire centralizată, cu durata de şase zile, în staţiunea Moneasa.