ARAD - În condiţiile în care nu are programat, sâmbătă, meci de campionat, UTA va susţine un joc amical la Păuliş.
ARAD - Dat fiind că, împotriva voinţei sale, gruparea noastră nu va evolua sâmbătă (solicitarea de reprogramare a disputei, acceptată de FRF, a fost înaintată de maramureşeni), staff-ul tehnic a fost obligat să se reorienteze şi să găsească un partener de verificare.
ARAD - Se deblochează situaţia în curtea „Doamnei”, astfel încât am primit „undă verde” pentru runda întâi din retur.
Suporter Club UTA a rămas fără preşedinte reales pe o perioadă de doi ani în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Suporter Club UTA, Sebastian Bulumac şi-a anunţat demisia, invocând motive de ordin personal.
ARAD - Apelul către ajutorarea echipei UTA a avut ecou. „Au donat oameni de afaceri dar şi pensionari, oameni de rând, inclusiv o persoană din judeţul Bihor.
ARAd - 16.000 de euro este datoria FCM UTA către Marian Spiru, ce trebuie achitată în cursul zilei de mâine.
ARAD - Cât priveşte lotul, Ionuţ Popa a mărturisit că are la dispoziţie un număr foarte redus de jucători (12-13), în condiţiile în care unii sunt plecaţi la loturile naţionale, alţii sunt accidentaţi, iar câţiva nu au transferurile concretizate, din motivele amintite, o soluţie fiind aducerea lor pe bază de împrumut.
ARAD - Directorul tehnic Ionuţ Popa a încercat să-i sensibilizeze pe toţi cei care iubesc gruparea fanion a Aradului.
UTA a efectuat astăzi o şedinţă de pregătire, iar mâine are programate un antrenament şi un joc amical în deplasare, la Bătania, împotriva formaţiei locale.
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.
Zeci de baze de deszăpezire, zeci de utilaje și mii de tone de material antiderapant sunt deja pregătite.
Au ajuns echipamentele medicale care vor fi folosite pentru tratamentul bolnavilor de cancer din Arad.
Beneficiind de o finanţare europeană de peste 16 milioane de lei, proiectul reunește mediul academic, clinic și industrial.
Peste 100 de articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni într-un autoturism condus de un tânăr bulgar.
ARAD. Un nou weekend plin de competiții, medalii, emoții și satisfacții pentru marea familie CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc.