Arad. A existat destul suspans la meciul de azi, din Sânicolau Mic, acolo unde UTA Bătrâna Doamnă a debutat în noul sezon, practic într-o nouă eră, după ce a promovat din campionatul județean. S-a început cu primul tur al Cupei României, în fața arădenilor sosind Muncitorul Reșița, echipă care a terminat anul trecut pe locul I în play-outul seriei a IV-a a ligii a III-a.
În primele 30 de minute s-au marcat nu mai puțin de cinci goluri, consemnându-se și scorul pauzei, 3-2. Scorul a fost deschis de oaspeți, Voin trimițând mingea cu capul la rădăcina barei (min. 4). După doar 120 de secunde, la cealaltă poartă, Burlă a centrat de pe dreapta, iar Cotoc le-a luat fața fundașilor adverși și a marcat cu capul: 1-1. Min. 19: Sturzu centrează de pe stânga, Bobină se înalță și marchează fix ca la primul gol, la rădăcina barei: 1-2. Dar, s-a făcut 2-2, în min. 23, același Burlă centrând de pe dreapta, iar S. Leucuța a înscris un gol identic cu primul. La pauză s-a intrat cu 3-2, C. Rus marcând simplu, de la 7 metri (min. 29).
Imediat după odihnă, în min. 48, Muncitorul a egalat, Beică șutând sec în plasă, de la 8 metri.
Suspansul s-a menținut până în min. 83, când portarul nou intrat al reșițenilor a scăpat o minge dintre palme, iar Bulza a urmărit și a adus, simplu, calificarea în faza următoare: 4-3.
UTA – Muncitorul 4-3 (3-2)
Stadion Sânicolau Mic, teren foarte bun, timp excelent pentru fotbal, spectatori 300. Au marcat: Cotoc – min. 6, Leucuța – min. 23, C. Rus – min. 29, Bulza – min. 83, respectiv Voin – min. 4, Bobină – 19, Beică – 48.
UTA: Bodea – Popa, Cotoc (Filaret), Botiș, Suslak – Gheorghiță (Hlistei), Burlă, Nădăban, Copil – Leucuța (Bulza), Rus (Vlad).
Reșița: Giurcanu (Lolea)– Rarinca, Boltașu, Sturzu, Doană – Bobină, Fara, Beică, Voin (Oncică), Țimbotă (Lazarovici) – Domondi. Arbitri: R. Drăgoi – la centru, C. Drăguț și L. Bozdog – asistenți (toți din Timișoara).
Pas cu dreptul pentru UTA BD
Reactualizat la:
A fost festival de goluri în primul tur al Cupei României, Muncitorul cedând cu 4-3 în fața elevilor lui Nagy.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Advertorial
Campania organizată de RETIM și ADI SIGD Arad a început la 1 septembrie. Colectarea se desfășoară conform unui program stabilit pentru fiecare stradă din municipiu.
Local
Cinci persoane au fost reținute pentru o serie de infracțiuni, de la bătăi la furturi.
Local
Politicienii arădeni au reacționat imediat după ce Guvernul Mureșan a fost respins de Parlament.
ARADON Sport local
AJF Arad a organizat încă un turneu comemorativ, la 13 ani de la dispariția fostului președinte al Comisiei de copii și juniori.
Local
Tema în jurul căreia a fost concepută ediția din acest an este „Statutul femeii în societatea contemporană în contextul multiplelor crize suprapuse”.
România
România are nevoie urgent de un guvern cu puteri depline care să schimbe direcția greșită, a afirmat miercuri președintele PSD, Sorin Grindeanu.
Local
Registrul Auto Român anunță că programările se fac gratuit pe site-ul instituției, în timp ce taxele cerute de alte site-uri sunt doar țepe.
Local
Consilierii județeani au votat alocarea din excedent a întregii sume necesare pentru drumul Sâmbăteni-Ghioroc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!