Suntem la sfârșitul verii lui 1946, lumea încerca să uite ororile celui De-al Doilea Război Mondial și își regăsea bucuriile de altădată. Câștigătoare detașată a campionatului Aradului, ITA își asigura loc pe prima scenă în ediția 1946-1947.

Și ce debut a fost! Fotbaliștii Aradului au strălucit încă de la început, echipa captiva publicul. ”ITA a jucat la Oradea uluitor!”, era constatarea arbitrului Ștefan Alexandru, cel care arbitrase echipa arădeană la debutul ei pe prima scenă. La Oradea, în fața a 4,500 de spectatori, textiliștii făcuseră un spectacol la care marele Iuliu Baratky, vedeta României interbelice și lider din teren al bihorenilor, nu putuse decât să asiste cu o încântare tristă. Toth III, Băcuț, Bonyhadi și Petschovsky, de două ori, au scuturat plasa porții bihorenilor de la Libertatea. Amfitrionii erau consolați de reușita de onoare semnată chiar de Gyussi Baratky. Un 5-1 formidabil, realizat de Marki – Pall, Tudose, Meszaros, Reinhardt, Nicșa, Băcuț, Bonyhadi, Petschovsky, Toth III. ”Felul în care s-a prezentat ITA a arătat că nu va avea niciun fel de adversar care să-i reziste”, remarca arbitrul Alexandru, adăugând că publicul a aplaudat frenetic team-ul lui Neuman. Era 27 august 1945 și pentru întreaga suflare fotbalistică din România era limpede că o mare echipă răsărise.

După o săptămână, Aradul era pregătit de sărbătoare. Stadionul era gata pentru primul meci oficial, cel cu Ciocanul București. programat pe 1 septembrie, întâia reprezentație oferită de roș-albi pe superba arenă a stârnit interes enorm. ”Matchul etapei”, cum l-au numit ziarele, a strâns 10,000 de oameni în tribune, inclusiv prim-ministrul Petru Groza, și a fost crâncen. A decis spre sfârșit golul lui Petschovsky din minutul 79, ”Csala” a marcat după un corner bătut de Bonyhadi, cu o lovitură de cap a trimis mingea în colțul opus în care se postase portarul Lăzăreanu. Mai devreme, în minutul 56, arădeanul Nicșa și bucureșteanul Woronkowski încercaseră ”să se nășească reciproc” și fuseseră eliminați. Totul pe fondul jocului aspru, dar ”seara, la banchet, frăția a fost reînnodată. De o parte și de alta a mesei, cuminți și zâmbitori ca niște prunci, gata să se prindă în brațe, jucătorii închinau unii pentru alții ca și când nu se întâmplase nimic”, scria ziaristul bucureștean Bucur Berceanu, referindu-se la un incident petrecut cu două minute înainte de final. Bonyhadi îl faultase pe Popa, arbitrul Emil Kroner n-a văzut nimic, ”ciocănarul” Naciu s-a repezit la arădean și l-a lovit cu piciorul, publicul a reacționat violent, oamenii s-au urcat pe gard, dar Petschovsky a avut fler, și-a strâns colegii lângă el și, împreună, i-au potolit pe suporteri! La ieșirea fără incidente a oaspeților de pe teren au contribuit din plin inclusiv Francisc Neuman și Andrei Herzog!

Mai departe, team-ul lui Opata se instalează pe primul loc și rămâne acolo până la sfârșitul unui tur de campionat care a avut doar trei sincope: egal la Reșița, egal acasă cu CFR București și înfrângere, prima, la Juventus București.

În formația ITA-ei apăruse și Kostas Humis, grecul care condusese linia de atac a Venusului din București. Debutul a fost dezamăgitor însă. Atacantul a jucat doar în meciul contra Carmenului și n-a strălucit. Trecut pe bancă, a răbufnit:”Am impresia, și mai mult chiar, sunt convins că angajarea mea la ITA a fost făcută numai cu intenția de a nu da posiblitatea altei grupări să mă aibă în centrul liniei de atac!” Humis avea să-și încheie în iarnă aventura de la Arad, în locul său apărând Sterie Zeană, tot internațional al României.

Anul 1946 nu se sfârșește însă fără o modificare majoră: Zoltan Opata se desparte de ITA, iar în locul său vine alt antrenor cu renume, Zoltan Blum. Fotbalist de marcă al celor de la Ferencvaros Budapesta, Blum îi antrenase pe alb-verzi vreme de un deceniu. Urma să înceapă lucrul în februarie 47. Spre deosebire de cel pe care-l înlocuia, adept al sistemului de joc WM, Blum era recunoscut pentru că impunea mult mai spectaculosul stil liber.

În pauza de iarnă, conducerea l-a transferat pe fundașul Iosif Slivăț, de la AMEFA, care bifase și o experiență în Ungaria. Cu puțin timp înaintea returului, roș-albii primeau un mesaj încurajator de la fostul lor antrenor, Opata, rămas în relații bune cu arădenii: ”Afirm că ITA este mai bună decât oricare echipă maghiară”. Arădenii reușesc încă două achiziții tari: Adalbert Kovacs, fost la Chinezul Timișoara, și Iosif Stiebinger, mai vechiul coleg al lui Petschovsky de la CA Oradea.

Returul a fost aproape fără greșeală. Ecouri puternice după întâlnirea de la București cu Ciocanul, ITA nu le-a lăsat oamenilor lui Bela Guttmann nicio șansă, zdrobindu-i cu 4- (Dumitrescu III 2, Kovacs, Bonyhadi). ”Cel mai frumos match al ITA-ei de până acum”, suna concluzia unei întâlniri în care Iosif Petschovsky strălucise pur și simplu. În rest, o singură înfrângere într-un șir de victorii: 2-5 pe terenul Carmenului. Rezultatul duce la despărțirea de Blum și de stilul său liber. Pe bancă apare alt nume marcat: Gustav Juhasz, fost internațional, și el coleg cu Petschovsky, Meszaros, Toth ori Stiebinger la CAO.

Instalată în fotoliul de lider după etapa a III-a, ITA încheie în triumf campionatul cu 44 de puncte, 11 avans față de următoarele două clasate – Carmen București și CFR Timișoara – și a scris o primă și superbă pagină de istorie.

Una din formațiile de superclasă ale utiștilor din primul sezon de Divizia A. De la dreapta la stânga: Reinhardt, Apostol, Slivăț, Pall, Lorant, Toth, Băcuț, Bonyhadi, Dumitrescu, Mercea, Petschovsky. Fotografie din albumul lui Nicolae Dumitrescu.

Campionii din 1947: Alexandru Marki (16 meciuri – 0 goluri), Justin Apostol (10 – 0) – Gyula Lorant (21-0), Moise Vass (10-0), Adalbert Pall (22-0) Iosif Slivăț (10-0), Gheorghe Băcuț (24-1), Francisc Meszaros (13-1), Ioan Reinhardt (24-2), Iosif Petschovsky (22-12), Mircea Tudose (6-0), Andrei Mercea (17-4), Nicolae Dumitrescu (10-10), Ion Nicșa (14-5), Matyas Toth (24-13), Iosif Stiebinger (6-4), Ludovic Bonyhadi (23-26), Adalbert Kovacs (13-13), Kostas Humis (1-0), Sterie Zeană (0-0). Antrenori: Zoltan Opata (etapele I – XIII), Zoltan Blum (XIV – XIX), Gustav Juhasz (XX – XXVI).