BUCUREȘTI. În urmă cu câteva minute, Federația Română de Fotbal a anunțat programul ultimei etape din Cupa României. Ea se va juca luna viitoare, iar UTA se va deplasa la Bistrița, pe stadionul „Jean Pădureanu”, pentru partida cu Gloria.
Elevii antrenați de Adrian Mihalcea ocupă, în acest moment, locul 2 în Grupa B, cu 4 puncte, așa că sunt la mâna lor pentru a se califica. Nu au voie să piardă, căci sunt scoși din orice calcule, dar o remiză o ajută să meargă mai departe doar dacă FCSB nu bate la Craiova, pe Universitatea.
Cele două meciuri se vor disputa în aceeași zi și la aceeași oră: joi, 12 februarie, de la ora 20.30!
Clasamentul „la zi”
1. Universitatea Craiova 2 2 0 0 8-1 6
2. AFC UTA Arad 2 1 1 0 4-1 4
3. Fotbal Club FCSB 2 1 0 1 3-4 3
4. Gloria Bistrița 2 1 0 1 3-4 3
5. ACS Petrolul Ploiești 2 0 1 1 1-5 1
6. Sănătatea Cluj 2 0 0 2 2-6 0
Citiți principiile noastre de moderare aici!