Campionatul 1969-1970 a început pe 16 august. Arădenii au avut debut cum și-ar fi dorit orice campioană, cu trei victorii consecutive. Bacăul și Crișul erau răpuse acasă, iar între ele era consemnat un nou triumf în fieful Stelei. Eșec la Jiul, apoi Dumitrescu și Reinhardt își pregăteau team-ul de intrarea în cea mai importantă competiție pentru echipele de club din Europa – Cupa Campionilor. Încrezători că pot realiza ceva frumos, utiștii au fost protagoniștii unor momente halucinante.

Pe 17 septembrie, Domide marca primul gol al întâlnirii tur, de la Arad, însă campioana Poloniei întorcea rezultatul la 2-1 în favoarea ei. Returul a fost un fiasco. UTA a încercat să recupereze, a ratat câteva ocazii mari și, de la 0-0 în minutul 50, când Ilie Moț rata o ocazie rarisimă, s-a terminat 8-0 pentru Legia. Nimeni din tabăra arădeană nu și-a putut explica dezastrul consemnat pe 1 octombrie.

Antrenorul Dumitrescu: „Lumea parcă ne stigmatiza, nu mai venea la meciuri. Evitam contactul cu spectatorii, cu microbiştii, cu publicul. Cu cei care ne-au adulat când am ieşit campioni şi ne-au purtat pe braţe în noaptea de 15 spre 16 iunie. Lumea vroia explicaţii. Dar ce explicaţii s-au dat după acel 1-7 cu Elveţia, de la Zurich, care a fost, de fapt, ca şi Legia, un mare accident?”

FRF a decis să suspende UTA din competițiile europene pentru doi ani, la fel ca pe Rapid, căreia Vitoria Setubal îi administrase 7 goluri în două manșe. Măsura n-a fost însă pusă în practică, dar eșecul i-a bulversat pe textiliști și s-a resimțit din plin când echipa s-a întors acasă a revenit în campionat. Egal acasă cu Rapid, eșec la Farul, victorie, în fine, cu U Cluj. Două înfrângeri una după alta, administrate de Craiova și Dinamo, urmate de un succes la limită în fața ASA-ului. Iar insucces, la CFR Cluj, și în fine, o victorie reconfortantă, 3-0 cu FC Argeș, cu hattrick Lereter. Când se trage linia de jumătate, Rapid e campioană de toamnă în Divizia A. UTA se oprea pe locul 6, la 4 puncte de giuleșteni.

În pauză, UTA face o mutare care se dovedește de senzație. În Calea Aurel Vlaicu sosește atacantul Otto Dembrovschi, de la Vagonul. Avea să fie mișcarea anului. Letal în fața porții, în stilul lui Gerd Muller, nou-venitul marchează nu mai puțin de 15 goluri în a doua jumătate a campionatului și contribuie serios la izbândă.

Otto Dembrovschi înscrie la debut, când UTA pierde la Bacău cu 2-1, iar un gol al celor din urbea lui Bacovia e marcat de celălalt Dembrovschi, internaționalul Emerich, văr îndepărtat cu arădeanul. Pentru arădeni urmează o serie fantastică, cu victorii una și una. Pe rând sunt răpuse Steaua, Crișul Oradea și Jiul. Rapid mai rămâne lider doar până în etapa XXIII, când UTA o învinge la București.

Divizia A se întrerupe la mijloc de aprilie, pe când roș-albii erau mai în formă, datorită Campionatului Mondial din Mexic. Sunt convocați acolo Domide și portarul Gornea, ambii cu contribuții serioase la calificare. Între timp, la Arad, întreaga formație de la UTA e chemată la Filarmonică chiar de Nicolae Brânzeu, director și dirijor. Mare fan al Bătrânei Doamne, cum fusese deja echipa botezată de cronicarul Ioan Chirilă, marele muzician le pregătise jucătorilor o surpriză: ”Uvertura sportivă UTA”.

Campionatul se reia la sfârșit de ”Cireșar”. Formația lui Dumitrescu și Reinhardt continuă parcursul excelent. În penultima etapă, campioana e deja știută. Pe 22 iulie, UTA își permite chiar să piardă la Iași, în epilogul sezonului, și e iar primită în triumf acasă. ”În primăvara anului 1970 am tras tare, parcă mai tare decât oricând şi, tot de necrezut, am ieşit pentru a doua oară campioni ai ţării, cu două puncte avans faţă de Rapid!”, povestea ”principalul”.

Mari momente încă aveau să urmeze. Feyenoord, primăvara europeană, atâția și atâția alți fotbaliști de marcă pentru Arad, pentru echipa națională, pentru cluburi de peste graniță. Fotbaliști iubiți de publicul arădean. Meciuri memorabile. Și drame, însă nu e locul lor aici. Peste toate, generația 1970 s-a ridicat la nivelul superbului început din vremea ITA-ei. S-au schimbat atâtea și atâtea de la ultimul campionat cucerit, iar cele patru decenii și jumătate scurse de-atunci au înnobilat tot mai puternic acel ultim triumf, făcându-ne să ne gândim mereu cu nostalgie la eroii de demult.