Antalya. Încet, încet, ne apropiem de faza finală a cantonamentului echipei UTA în Turcia. Pe lângă pregătirea specifică, arădenii au jucat trei „amicale”, soldate cu două victorii și un egal. Despre ultima izbândă, cu Arsenal Tula, care nu a aliniat, totuși, prima garnitură, a vorbit antrenorul Laszlo Balint: „A fost un meci bun, în special în prima repriză am făcut un joc pe care îl consider foarte bun. Mă bucur că se văd progrese pe toate momentele jocului. Am avut o organizare defensivă bună, în fața unui foarte adversar puternic, care – în partea a doua – ne-a făcut să suferim din acest punct de vedere, dar mă bucur că băieții au muncit și s-au organizat bine. Efortul a fost destul de mare, de aceea am dorit să aducem jucătorii către timpul efectiv din timpul unei partide de campionat și am făcut puține schimbări. Dacă am ales la meciul cu Arsenal Tula anumiți jucători, nu înseamnă că ei vor fi aceiași și la Miercurea Ciuc. Dimpotrivă, cred și mă aștept ca și după meciul de vineri, cu liderul campionatului de tineret din Ucraina, să primesc unele semnale, garanții, din partea celor care vor intra pe teren. În plus de asta, e și o chestiune de formă sportivă, care se mai poate modifica pe ici pe colo, deși, intr-adevăr, mari fluctuații nu pot apărea. Cert este că obiectivele la partida de miercuri ni le-am atins în mare măsură. În ultimele două zile am antrenat mult momentul de non-posesie și mă bucur că cele două goluri, dar și alte ocazii, ni le-am creat în urma unor recuperări și dezvoltări rapide ale atacurilor. Totuși, era bine să fi fost și mai pragmatici la cele 4-5 ocazii clare, căci ne apropiem cu pași repezi de meciurile de campionat, unde concentrarea e necesară ca aerul. Suntem în grafic, rezultatul este unul bun, chiar și pentru moralul nostru, dar mă bucur că înregistrăm progrese pe toate momentele jocului”.
UTA merge bine în Turcia
UTA merge bine în Turcia
Antrenorul Laszlo Balint e mulțumit de ce a văzut în „amicalul” cu Tula, dar vrea mai mult.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
1
Mapamond
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
1
România
Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan, care va avea în structură 16 ministere.
România
Comitetul Politic al USR, reunit vineri în ședință, a aprobat intrarea partidului la guvernare și lista de miniștri propuși.
România
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan.
România
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
2
România
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Advertorial
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.
Citiți principiile noastre de moderare aici!