S-au aflat, față în față, două echipe extrem de tinere, iar concluzia partidei s-a scris în prelungiri. Era minutul 92, când Țurcanu a fost faultat în careu, iar arbitrul a arătat punctul de la 11 metri. Lovitura de pedeapsă a fost fructificată de Vlad și UTA II a obținut un al doilea succes stagional.
Din păcate, chiar înainte de joc, la încălzire, portarul UTA-ei, Sebastian Mara (foto) și-a fracturat degetul mic de la mâna stângă.
Dan Oprescu și Cristi Păcurar i-a trimis în teren pe următorii: Mureşan – Zdrențan, Iuga, Wild, Dinculescu – Dobrean (Coadă), D. Dan – Mandache (Vasile), Toma (Țurcanu), Vlad – Ghergar.
Victorie în prelungiri pentru "satelitul" de la UTA
Victorie în prelungiri pentru "satelitul" de la UTA
Șiria. Azi, într-un meci în devans contând pentru etapa a XVII-a din seria a IV-a a ligii a III-a, UTA II a jucat, acasă, contra celor de la Pandurii II Tg. Jiu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!