Pentru a mă apuca de acest articol, am făcut un sacrifiu incomensurabil, am renunțat să mă uit la Piedone, reîncarnat în persoana Laurei Codruța Kovesi, pentru că niște considerații de gazetar prost îmi stăruiau pe memoria fotografică a creierului. Considerații legate direct de spontana logoree a „mutului” ales președinte al României, grație serviciilor secrete germane și franceze, înfrățite cu grupul de infractori din serviciile secrete ale României. Servicii care, în paranteză fie spus, duc o bătălie cruntă cu cei care, din interior, nu mai servesc interesele României, ci au devenit slugi ale multinaționalelor care au cifre de afaceri multiplu de PIB-ul multor țări, printre care și România.

Să revenim: Klaus Iohannis ia cuvântul peste tot, dă verdicte, nu mai citește de pe nicio foaie pusă la dispoziție de către consilierii săi, limba nu i se mai împiedică, nu mai funcționează „încetinitorul de particule”, vorba unui confrate pe care nu vreau să-l cataloghez drept „ungur răutăcios” . Uimitor, Iohannis vorbește cursiv, având un debit verbal mai performant decât debitul apei pe conductele de apă rece sau caldă în toate instalațiile posibile sau imposilbile din Arad. (scuze, mă opresc din considerații, îmi place teribil faza în care Piedone le dă în freză bandiților). Gata, a trecut faza, așa că pot să zic mai departe. Ca om de teatru, vreau să spun un singur lucru: Iohannis nu a fost niciodată gângav, a jucat acest rol, pentru că doar așa putea să câștige. Și, ca să justific titlul: „nadir latent, poetul ridică însumarea de harfe răsfirate ce-n zbor invers le pierzi și cântec istovește, așa cum numai marea meduzele când plimbă sub clopotele verzi”. Sub nicio formă un gângav nu va vorbi vreodată cursiv . Uite că Iohannis vorbește cursiv și nimeni nu remarcă acest lucru. Poate că este bine, poate că Iohannis chiar iubește România, poate că este salvarea noastră. Dar, atunci, să o spună !Și să o facă !

„Dacă nu noi, atunci, cine, dacă nu acum, atunci, când ? ” un român​