Portugalia. Potrivit organizatorilor, câteva mii de persoane au umplut Piața Rossio, din centrul Lisabonei. Poliția nu a oferit o estimare a numărului de participanți.
Protestele legate de problema locuințelor s-au intensificat în ultimele săptămâni. Poliția a fost criticată pentru utilizarea bastoanelor împotriva demonstranților și pentru arestarea a zeci de persoane în timpul evacuării unei tabere de corturi, similară cu cea de acum, în aceeași piață, în urmă cu o săptămână.
Portugalia se confruntă cu una dintre cele mai grave crize locative din Europa, tinerii fiind printre cei mai afectați. Prețurile locuințelor au crescut de peste două ori din 2017, iar chiriile pentru contractele noi au crescut, de asemenea, aproape de două ori.
Protestele din Portugalia sunt similare celor care au avut loc în Spania, Franța, Germania și în alte părți ale Europei, pe fondul creșterii vertiginoase a costurilor, inclusiv al locuințelor.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!