Laringectomia constă în îndepărtarea chirurgicală a laringelui. Laringele reprezintă porțiunea gâtului care găzduiește corzile vocale, responsabile de producerea sunetelor. Laringele conectează nasul și gura la plămâni şi protejează sistemul de respirație păstrând lucrurile pe care le mănânci sau bei în esofag și în afara plămânilor.
Mașina de spălat este o investiție importantă în orice casă. Nu numai datorită banilor care vor fi cheltuiți pe ea, ci și pentru că va fi un aparat care va fi folosit de mai multe ori pe săptămână, dacă nu chiar zilnic, pentru un număr bun de ani. În următoarele rânduri te vom ajuta să înțelegi cetrebuie să facă o mașină de spălat bună în ziua de astăzi și care este modelul care se potrivește cel mai bine nevoilor fiecărei case.
Local
Până pe 7 iunie directiva europeană privind transparentizarea salarială trebuie transpusă în legislație și aplicată. Firmele din Arad așteaptă clarificări pentru a vedea cum vor putea pune în practică noile reglementări.
ARADON Sport local
Câteva componente de la FCC UAV Arad au câștigat cupe naționale în carieră.
Local
Un tânăr din Lipova a fost plasat sub control judiciar de Judecătoria Arad după ce, în urma unui scandal în trafic, a bătut un șofer.
Advertorial
Într-o eră digitală în care concurența online devine tot mai acerbă, vizibilitatea la nivel local poate fi diferența dintre succes și anonimat. Pentru afacerile care depind de clienți din proximitate, de la cafenele și magazine locale până la servicii profesionale, Local SEO nu mai este doar o opțiune, ci o necesitate strategică. Prin optimizarea prezenței online pentru căutările locale, brandurile își pot crește vizibilitatea, atrage clienți relevanți și consolida reputația în comunitatea lor.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că intenționează să ordone agențiilor federale să „identifice și să publice” dosare despre extratereștri și OZN-uri, a căror difuzare este cerută de americani de zeci de ani, notează AFP.
1
UT Arad
Calcule: La egal, niciuna nu mai are șanse la play-off, în mod normal. Cine câștigă păstrează speranțe!
UT Arad
Meciul cu UTA, de azi, este o adevărată încercare pentru gălățeni, care se luptă cu zăpada.
Local
Intervențiea jandarmilor montani a făcut ca familia din Arad să fie salvată la timp după ce autoturismul lor a rămas blocat în zăpadă.
1