Ne-a vândut „gogoşi” cu aducerea unor jucători de pe la Dinamo, Bacău ori Craiova şi ne-am trezit cu anonimi de pe la Dăbuleşti, Bechet şi Calafat. S-a lăudat că nu-l poate pierde pe atacantul Pavel, dar a rămas, ca de atâtea alte ori, cu buza umflată. Toţi sunt afoni, nepricepuţi în ale sportului rege, numai ea se pricepe. Cu siguranţă, aţi recunoscut-o pe mult prea băgata în seamă, Gheorghiţa Onu, (încă) preşedintele executiv al echipei ACU.
Dacă (prea) multe i-au fost tolerate, ceea ce a făcut marţi seara, la încheierea partidei cu Victoria Carei, le întrece pe toate. Cred că sunteţi în asentimentul nostru, că este inadmisibil, ca un preşedinte de club şi o doamnă (!?) pe deasupra, să dea palme în public unui jucător, oricât de prost ar fi evoluat acesta.
Prin comportamentul ei deplasat, Gheorghiţa Onu murdăreşte imaginea unui club studenţesc, pe care Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, s-a străduit să-l aducă la standarde apreciabile. Pentru a fi scutit pe viitor (şi) de alte „lovituri de imagine” de acest gen, rectorul Aurel Ardelean ar trebui să scape cât mai grabnic de madam Onu…
Daniel Scridon
Citiți principiile noastre de moderare aici!