Da! E condamnabil că au fost distruse vreo 700 de scaune. Şi normal ar fi fost ca nota de plată să o achite huliganii. Pentru că suporteri nu pot fi numiţi cei care merg pe stadion doar din dorinţa de a distruge şi a se războii cu fanii echipei adverse. Nu însă şi pentru cei 16 metri de gard dărâmat şi, cu atât mai puţin, pentru avarierea reţelei de alimentare a tabelei de marcaj de la stadionul Motorul. Aici problema e chiar în curtea Primăriei. Pentru că au cheltuit, spun ei, aproape un milion de euro – o sumă enormă – pentru lucrări de o calitate îndoielnică. Începând de la sinteticul vălurit, continuând cu scaunele care sunt fragile, ca de porţelan, extrem de periculoase, dar şi gardul de plastilină, şi terminând cu tabela de marcaj, pentru care s-a improvizat cu un cablu electric tras pe lângă gard, un potenţial pericol de electrocutare. Cârpeli din banii publici, făcute pompieristic, pentru ca mai marii instituţiei de la kilometrul zero să mute „focul” de la eternul şantier de la stadionul „Francisc Neuman”. Deschis în urmă cu 4 ani şi 8 luni de firma Tehnodomus, abonată la câştigarea lucrărilor de anvergură din oraş. Cu termene de finalizare depăşite şi minciuni servite arădenilor pe bandă rulantă.

Ascunderea gunoiului sub preş şi mutarea atenţiei de la adevăratele probleme au devenit sport naţional, iar mai marii Aradului sunt printre fruntaşi la acest capitol. Şi nu e o postură deloc onorantă. Din contră! Tactica lui Bibarţ ne aminteşte de un citat al eseistului scoţian Thomas Carlyle: „Mai bine taci când nu-ţi poţi susţine vorbele cu fapte”. Pentru asta însă e nevoie de un strop de bun simţ…